Pe 24 februarie, Steaua a înregistrat două evenimente memorabile în istoria sa. În 1987, echipa a câștigat Supercupa Europei la Monaco, învingând Dinamo Kiev cu scorul de 1-0, gol marcat de Gheorghe Hagi. Apoi, în 2005, Steaua a reușit o calificare impresionantă în fața lui Valencia, după o serie de lovituri de departajare.
MM Stoica n-a uitat calificarea memorabilă a Stelei cu Valencia. Ce mesaj a postat
Pe 24 februarie 2005, Steaua o elimina pe Valencia, campioana ultimei ediții din Cupa UEFA. După 0-2 în Spania, bucureștenii au egalat la general în Ghencea, iar duelul a avut nevoie de loviturile de departajare pentru a decide câștigătoarea.
Cele două goluri are Stelei în returul cu Valencia au fost marcate de Andrei Cristea (min. 50, 71), iar duelul a ajuns la loviturile de departajare. Acolo, Mirel Rădoi, Nicolae Dică, Florin Lovin și Gabriel Boștină au marcat, în timp ce Dorinel Munteanu a ratat.
MM a postat o fotografie cu el și cu Rădoi, Dică, Lovin și ceilalți jucători, de bucurie de la finalul acelui meci, alături de mesajul: ”#18yearsanniversary #FCSBeSteaua”
FCSB nu a uitat de calificarea memorabilă cu Valencia
Și cei de la FCSB au postat un mesaj cu această ocazie.
„Iubitorii culorilor roș-albastre își amintesc ziua de 24 februarie nu doar datorită câștigării Supercupei Europei în 1987, ci și grație unei performanțe mai recente, realizate de echipa noastră, care a continuat performanțele extraordinare ale Campioanei Europei din 1986.
Astăzi se împlinesc 18 ani de la un moment fantastic din istoria fotbalului românesc de după 1989, eliminarea celor de la Valencia C.F, deținătoarea en-titre a Cupei UEFA, la București, de către echipa noastră, în faza șaisprezecimilor. După 0-2 la Valencia, elevii lui Walter Zenga întoarceau soarta calificării grație ”dublei” lui Andrei Cristea și îi eliminau pe spanioli din competiție în urma loviturilor de departajare.
Clubul nostru le mulțumește jucătorilor din sezonul 2004-2005, care au demonstrat, pe 24 februarie 2005, că valoarea acestui club în Europa a fost și va fi una apreciată în lumea fotbalului continental!”, a transmis FCSB.