Modul în care LPF ia deciziile, criticat de Mihai Stoica

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al liderului FCSB, a dezvăluit că LPF a introdus o etapă intermediară în cadrul play-off-ului din acest sezon.

FCSB este încrezătoare că va intra pe primul loc în play-off. Cu doar trei etape rămase din sezonul regulat, echipa din București are un avans de 10 puncte față de CFR Cluj și Rapid.

La cererea selecționerului Edi Iordănescu, care vrea mai mult timp pentru pregătirea Euro 2024, LPF a introdus o etapă intermediară în play-off.

„Astăzi am primit. Eu nu înțeleg de ce e o așa crasă lipsă de respect. Auzisem, pe surse, că se va introduce o etapă intermediară. L-am rugat pe Valeriu Argăseală să se intereseze. A sunat săptămâna trecută, am fost și eu de față. Am spus că nu se introduce.

Acum patru zile am primit o întrebare. Sunteți de acord să se introducă o etapă intermediară? Am zis nu! Nu e normal. Eu am făcut deja programul de pregătire estivală. Nu suntem de acord.

Azi m-au informat, încă nu e oficial, dar se va introduce etapă intermediară după etapa cu numărul 5. De ce ne-ați mai întrebat? Poate sunt unii care vor să meargă în vacanță mai repede. Etapele 5, 6 și 7 vor fi legate.

De ce să nu se introducă acum sau săptămâna trecută etapă? Edi a făcut discuția în decembrie și nu s-a făcut nimic. Pentru ce?! Dacă tot o ceri în decembrie, hai să ne așezăm la masă și să discutăm. Le plac vacanțele…”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.

Lasă un comentariu