Motivul pentru care l-a refuzat pe Gigi Becali:

Gigi Becali își dorește o echipă mult mai puternică pentru viitoarea stagiune competițională, însă strategia oficialului de la FCSB a suferit modificări importante. Deși în urmă cu doar câteva luni finanțatorul anunța o reorganizare masivă, planurile din acte nu s-au mai materializat în realitate. Astfel, Mihai Stoica rămâne omul de bază pe care patronul roș-albaștrilor se bazează pentru realizarea transferurilor, ideea unui departament specializat de scouting fiind abandonată momentan.

Motivul pentru care Adrian Ilie nu a mai ajuns la FCSB

​În perioada în care FCSB a ratat prezența în play-off, Gigi Becali a vrut să aplice măsuri radicale pentru ca echipa să nu mai repete erorile din campionat. Principala soluție propusă de finanțator a fost înființarea unui departament de scouting, iar postul de conducere îi fusese promis lui Adrian Ilie. La vremea respectivă, patronul susținea că a purtat discuții avansate cu fostul internațional și că mai erau de reglat doar mici detalii contractuale.

​Cu toate acestea, mutarea nu s-a mai concretizat, iar Adrian Ilie a rămas în afara clubului din Capitală. Într-un dialog oferit pentru PRO TV și Sport.ro, fostul atacant a explicat motivele din spatele acestei decizii.

”Cred că, după foarte mult timp, am pus pe primul loc business-urile pe care le am. În momentul de față, nu este vorba despre altceva. Nu a fost o chestie că nu aș vrea să merg la FCSB. Sunt prieten cu domnul Becali, îi doresc succes, are oameni care se potrivesc foarte bine acolo și sunt foarte buni, cum este Mihai Stoica, am mai vorbit și cu el din când în când. Cred că FCSB trebuie să fie în fiecare an o candidată la campionat, măcar între primele două echipe”, a declarat Adrian Ilie în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

Lasă un comentariu