Curtea de Apel a dat luni un verdict în procesul dintre CSA Steaua și FCSB privind palmaresul.
Conform deciziei anunțate astăzi, CSA Steaua deține palmaresul pentru perioada 1947-1998. Intervalul 1998-2003 rămâne în continuare în aer, neaparținând nici celor de la CSA Steaua, nici lui FCSB. Cele două entități au posibilitatea de a face recurs în termen de 30 de zile.
LPF așteaptă decizia definitivă în cazul palmaresului Stelei
Chestionat pe marginea deciziei anunțate astăzi de Comisia de Apel, Justin Ștefan anunță că LPF așteaptă o hotărâre definitivă în acest caz. Secretarul general al Ligii spune că abia atunci ar putea exista efecte.
„Momentan așteptăm decizia definitivă și motivarea. Nu ne putem pronunța până nu e clar cu ce atribuții a fost investită instanța respectivă.
Dacă sunt efecte din punct de vedere al LPF, atunci putem vedea numai după apel”, a spus Justin Ștefan, pentru iamsport.ro.
AS47: „FRF trebuie să facă dreptate și să dezafilieze clubul infractorilor”
Asociația Steliștilor 1947 vede verdictul de astăzi drept o victorie pentru CSA Steaua. Fanii „militarilor” susțin că decizia este „o nouă dovadă că FCSB nu e Steaua” și solicită ca FRF să dezafilieze clubul patronat de Gigi Becali.
„Încă o dovadă că F.C. Fcsb nu e Steaua! Nu a fost și nici nu va fi!
Clubul Sportiv al Armatei Steaua București are palmaresul – 1947 – 1998. 1998 – 2017 – nu poate fi utilizat
FC. Fcsb este un club din 2017, Federația Română de Fotbal trebuie să facă dreptate și să dezafilieze clubul infractorilor!”, a transmis AS47, pe Facebook.
Decizia mai mult incurca ,decat lamureste o situatie simpla!