Noua ”perlă” a lui Dinamo. Va fi surpriza acestui sezon?

Dinamo abordează noul sezon cu obiective majore și speranțe mari într-un tânăr talent

Dinamo se pregătește de startul unei noi stagiuni în care pretențiile cresc semnificativ. În anul competițional precedent, „câinii” au ratat la mustață prezența în competițiile europene, după o înfrângere cu 1-2 în finala barajului disputată împotriva celor de la FCSB. Sub conducerea noului tehnician Nuno Campos (51 de ani), gruparea din Ștefan cel Mare țintește acum cel puțin calificarea într-o competiție aflată sub egida UEFA.

​Pe lângă mutările oficializate deja, oficialii echipei plănuiesc noi transferuri. Totuși, Gabriel Glăvan, cel care a ocupat în trecut funcția de director sportiv la Dinamo, are certitudinea că un fotbalist aflat deja în tabăra „roș-albilor” va avea o ascensiune spectaculoasă.

​Este vorba despre Ianis Tarbă (19 ani), fotbalist adus în perioada de iarnă de la Celta Vigo B. Tânărul internațional, capabil să evolueze pe ambele flancuri ale atacului ca extremă, a bifat primele sale apariții în stagiunea trecută, când echipa era pregătită de Zeljko Kopic.

Gabriel Glăvan: ”Ianis Tarbă va fi cea mai mare surpriză a lui Dinamo”

​Până în prezent, Tarbă a strâns nouă prezențe în Superliga României. Chiar dacă nu a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor, prestațiile sale au fost apreciate de suporteri, astfel că așteptările sunt extrem de ridicate pentru sezonul 2026-2027.

„Campania de transferuri a lui Dinamo mi se pare corectă, pentru că jucătorii buni pe care poți să-i transferi nu vin la începutul lui iunie sau iulie în România. Jucătorii buni vin în august, septembrie. Dinamo are buget de transferuri, dar e greu să convingi jucătorii pe care îi vrei să vină imediat.

Au niște jucători foarte tineri, de perspectivă. Tarbă va fi cea mai mare surpriză în sezonul ăsta de la Dinamo, cu siguranță va fi vândut și va ajunge la un nivel bun. Îl au pe Cîrjan, pe Musi, au transferat un atacant, cred că vor mai lua un atacant. Și ei sunt conștienți că trebuie să mai ia vreo doi mijlocași centrali, încă un fundaș central și cred că încă un fundaș lateral.

Fanii trebuie să înțeleagă că jucătorii nu au prioritate România. Jucătorii buni au oferte și din altă parte. Contextul social nu te ajută pentru că oamenii cred că România este o țară care nu se ridică la nivelul celor europene. Din contra, e fix invers”, a declarat Gabriel Glăvan, în exclusivitate pentru Sport.ro.

Situația lotului dinamovist în această fereastră de mercato

Staff tehnic

  • AntrenorNuno Campos (nou)

Jucători sosiți

  • Răzvan Radu (Metalul Buzău / 60.000 euro)
  • Ianis Doană (CSM Reșița / 25.000 euro)
  • Yacine Bourhane (Aris Limassol / gratis)
  • Oliver Hintsa (Sogndal / gratis)
  • Martin Pascual (CD Mirandes / gratis)
  • Alaa Bellaarouch (Sporting Braga / împrumutat)
  • Adriano Manole (CFC Argeș / gratis)
  • Ștefan Opriș (FCU Cluj / gratis)
  • Eduard Ilincaș (promovat de la juniori)

Fotbaliști reveniți după împrumuturi

  • David Irimia (Metaloglobus)
  • Alexandru Irimia (Metaloglobus)
  • Costin Amzăr (Al Nasr SC)
  • Valentin Dumitrache (Metalul Buzău)
  • Codruț Sandu (Corvinul)
  • Ianys Neculai (CS Dinamo)
  • Peter Maapia (Gloria Bistrița)
  • Sanusi Hussaini (Minaur Baia Mare)
  • Matei Marin (Olimpia Satu Mare)
  • Răzvan Pașcalău (CS Dinamo)
  • Ahmed Bala (Înainte Modelu)
  • Andrei Ionică (LPSHD Clinceni)
  • Raul Rotund (ASA Tg. Mureș)
  • Luca Bărbulescu (Corvinul)
  • Casian Soare (CS Dinamo)

Jucători plecați

  • Valentin Țicu (FCV Farul / gratis)
  • Eddy Gnahore (FCSB / gratis)
  • Matei Marin (ASA Tg. Mureș / gratis)
  • 領 Kennedy Boateng, Georgi Milanov, Jordan Ikoko (contracte încheiate)
  • Costin Amzăr (contract reziliat)
  • Valentin Dumitrache (Chindia / împrumutat)
  • Codruț Sandu (Corvinul / împrumutat)
  • Ianis Doană (Știința Poli Timișoara / împrumutat)

Lasă un comentariu