Zilele trecute un caz a șocat România, o haită de câini au omorât o femeie. Pe scurt
Ana, în vârstă de 44 de ani, a murit sâmbătă după ce a fost atacată de o haită de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București. Mai fusese atacată de câini, acum niciun an, în aceeași zonă, și a scăpat atunci cu viață doar datorită intervenției curajoase a altor sportivi, care treceau întâmplător prin zonă.
Ana Oroș Daraban, făcea parte dintr-un club al iubitorilor muntelui și era o apărătoare a animalelor. Născută în Baia Mare, ea locuia în București și lucra la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării. Era membru activ al Alpin Club Pro-Mont București, o organizație care are ca scop promovarea sporturilor montane. De asemenea, Ana era ambasador Roșia Montana Marathon din ianuarie 2014, când s-a alăturat echipei Pachamama România.
Ana a participat la organizarea unor proiecte și evenimente pentru promovarea drepturilor naturii în legislația națională și europeană, și educație pentru protecția mediului. Ea apare inclusiv într-un clip pentru promovarea Festivalului Viața Ver’de Bucureşti, un proiect sprijinit de Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 6.
Pe scurt o femeie și-a pierdut viața după ce a fost atacată de o haită de câini.
Problema e mult mai mare, soluții nu prea sunt, partea ciudată la toată tevatura asta este că tot răul cade fix pe câinii maidanezi. Fără stăpân. Recent, un articol ce a ieșit în presă prezintă teoria în care Ana și-ar fi pierdut viața în urma unui atac a câinilor cu stăpân, câini antrenați pentru luptă.
Marius Chirca este președintele unui ONG, Kola Kariola, care se ocupă cu salvarea și îngrijirea animalelor fără adapost. El susține într-o declarație acordată Digi24.ro că este foarte probabil să avem de-a face cu câini antrenați să lupte și, de asemenea, că este aproape imposibil ca femeia să fi fost omorâtă de câini maidanezi.
“O haită de câini maidanezi nu face asta. Un maidanez mușcă și fuge. Maidanezul nu stă lângă tine la pământ și te manâncă. Știu cum atacă un câine antrenat și pot să fac diferența față de atacul unui câine maidanez. Pentru că și eu am fost mușcat”, ne-a declarat Chirca.
Acesta a mărturisit pentru Digi24.ro că a asistat în urmă cu mai mulți ani la lupte ilegale de câini.
“Aveam 20 de ani. (Luptele de câini – nr.) se întâmplau lângă Ciuperca – 1 mai, erau niște standuri en-gros ale unor arabi. Cu interlopi din București, nume sonore. Participam pentru a salva animalele, trebuia s-o fac pe muțește, ca să nu suport repercursiunile. Luam câinii, îi duceam la un cabinet veterinar pe Baba Novac, există și azi acel cabinet. Îi reparam, ce mai puteam repara și încercam prin intermediul prietenilor să le găsesc adopție. Da, am văzut. Știu cum atacă un câine antrenat și pot să fac diferența față de atacul unui câine maidanez”, ne-a povestit Marius Chirca.
Acesta spune că a și-a trimis colaboratorii de la Kola Kariola la locul crimei și a remarcat mai multe indicii care-l fac să presupună că nu e vorba de câini maidanezi.
“Există o distanță mare de la locul în care biata femeie a fost găsită moartă și până la pista de alergare. Terenul este accidentat, plin de gunoaie. Și eu alerg și vă pot spune că orice sportiv care practică alergarea nu ar alerga pe acolo. Se presupune faptul că ar fi fost târâtă de câini. Este imposibil ca o haită de câini să târască un corp uman pe o distanță atât de mare. Mă gândesc și încerc să găsesc explicații la ce s-a întâmplat. Fie s-a întâmplat cu totul altceva și câinii au hăituit deja un cadavru, dar aici trebuie să așteptăm rezultatele necropsiei. Să vedem dacă mușcăturile câinilor i-au provocat decesul. Eu cred că e puțin probabil. Fata a mai fost atacată în aceeași locație. Este ceva ciudat”.
Ipoteza ca în zonă să există câini antrenați să lupte a fost ridicată și de un locuitor din zonă. Vlad Oancea scrie pe pagina sa de facebook că locuiește foarte aproape de zona în care a fost consemnată sâmbătă crima.
“A murit sfâșiată de câinii de luptă ai mizeriilor de oameni care îi lasă liberi. Care oameni? Ăia de au casele fix lângă locul cu pricina. În ultimii cinci ani am mers destul de des pe acolo. Și ziua și noaptea. N-am dat de nicio haită de câini maidanezi. Poate am avut noroc”, scrie Vlad Oancea.
Voi ce credeți? Sunt câinii vagabonzi o problemă sau câinii cu stăpân lăsați liber pe stradă?