Nu Dică e vinovat. Știu, voi primi mult ,,hate,, dar îmi mențin părerea.
Dică e un Stelist adevărat, asta o știm toți și nimeni nu poate să nege asta. Ne-am bucurat când ne-am calificat în confere league. Ne-am bucurat când Dică înscria împotriva lui Dinamo Kiev. Vă mai amintiți acele momente? Acele meciuri? Și atunci cine era antrenor, guardiola? Nu. Acum, poate să vina oricine la FCSB, dacă Becali continuă așa, FCSB nu va termina nici măcar în primele 8 echipe. De ce? Pentru că nimeni nu a pus punctul pe ,,i,, să nu ne mai ascundem, aici problema sunt jucătorii. Marea familie, toți o ard cu marea familie… Care familie? Aia care nu are pic de respect pentru staff și pentru antrenor? Aia care aleargă pe teren de zici că sunt încălțați cu ghete din cauciuc? Unde e motivația? Păi tată, echipa de pe vremea lui Nicolae Dică, mânca pământul, jucau în mocirlă, pe bani puțini, dar jucau cu inima. Generația de azi de la FCSB, când? Când vă reveniți și realizați că sunteți la cea mai titrată echipă din România?
FCSB are nevoie de un antrenor, unul care să fie lăsat să facă treabă. Cu condițiile lui Becali, nu faci treabă. Jucătorii nu trebuie jigniți, din contra, te porți cu ei ca și când ar fi de aur. Bine, probabil sunt de Aur, in ochii lui Becali, până la urmă pentru el e o afacere.
„Așa este tată, Dică are dreptate. Nu vă minte cu nimic. Mi-a adus atâția bani în cont, dar Nicule, tată, ce vină am eu că începuseră ăia în vesitar să îți sară în cap?
Nu crezi că începusei să ai și o problemă în vestiar? Lasă pe la antrenamente, unde mai comentează unul sau altul, eu mă refer la alte lucruri. Nici cu Dawa nu a fost în regulă ce s-a întâmplat după meci, la Cluj. De data asta tu ai avut mână liberă de la mine, iar ce îmi ziceai tu, nu am fost eu de acord? Ai văzut Croitoru la Mititelu? Când a văzut omul că e depășit de situție a ridicat mâna”, a declarat Gigi Becali pentru ProSport.
În aceste condiții, unde e vina lui Dică? Când Becali încă ia apărarea jucătorilor?
„Îmi pare rău, eu îl lăsam până în vară că de aia l-am adus. Eu știu de legătura foarte bună dintre Dică și Gigi Becali. După un parcurs bun la început, s-a întâmplat ceva, apoi echipa și-a revenit și a avut patru victorii, dar când te prezinți în halul ăsta cu U Cluj… Mi-aș fi dorit mai mult. Dacă tu ca jucător nu ai dorința de a demonstra și de a prinde play-off-ul, ce să mai zici…
Jucătorii se gândesc în ziua de azi doar la cașcaval. Sunt foarte mulți. Când ajungi la FCSB și îmbraci tricoul ăla, frate, trebuie să intri în garduri, în stâlpi! Eu n-am mai văzut jucători transpirați și cu tricoul murdar. Îi văd pe toți curați. Eu eram tot varză. (…)
Pe Dică îl cunosc foarte bine și îmi e ca un frate mai mare. Era clar că el a luat o decizie. E un orgolios și mă așteptam”, a declarat Bănel Nicoliță pentru Fanatik.
Sunt de aceeași părere. Dacă jucătorii au dăruire, motivare, dorință și respect, se poate face treabă bună. Refuz să cred că un fotbalist poate uita să joace fotbal în 3 luni. Nu. E nevoie de un antrenor ca Reghecampf, unul care să fie lăsat, să aibă mână liberă 100%.
Sunt de acord cu eventualele jigniri pe care le voi primi, e doar părerea mea. E nevoie de o nouă generație, ca cea a lui Dică. E nevoie de iubire pentru culori, pentru țară, pentru fotbal… Să joci din plăcere nu pentru bani, iar Becali să nu mai vadă FCSB-ul ca pe o afacere. Ce părere ai? Mai ții minte meciurile cu Ajax, Dinamo Kiev? Aia da dăruire!