FCSB s-a impus în deplasarea cu Hermannstadt din etapa cu numărul 22 din Superliga României, scor 1-0.
Roș-albaștrii au avut dificultăți în meciul de la Sibiu, însă au reușit să obțină cele trei puncte care îi aduc la patru puncte de liderul Farul, care urmează să se dueleze cu CFR Cluj. Singurul gol al meciului a fost marcat de Omrani, în minutul 75, la șapte minute de la intrarea în teren.
Ce a spus Mihai Pintilii după meciul cu Hermannstadt
Mihai Pintilii, cel care se ocupă de echipă, deși antrenorul în acte este Leo Strizu, a vorbit la finalul meciului, mulțumit de victoria obținută și de cele trei puncte. Antrenorul i-a lăudat pe jucătorii care au intrat în repriza a doua pentru prestația avută.
„Aș vrea să zic că voi m-ați cerut, eu nu am voie să vin, nu vin din proprie inițiativă. Un meci greu, Sibiu e o echipă puternică, știam asta, venim din cantonament, aerul tare, mă bucur însă că am luat cele 3 puncte, meritul e al jucătorilor.
Asta înseamnă să ai bancă puternică, indiferent de titulari. Ei trebuie să înțeleagă că joacă doar 11 jucători, important e tot lotul. Cei care nu prind lotul, trebuie să muncească mai mult și să prindă încredere pentru a prinde lotul. Mă bucur pentru cei care au intrat de pe bancă, au făcut-o foarte bine și au suplinit ieșirile.
Sorescu, cred că îi mai trebuie puțin timp de acomodare, mă bucur că a intrat Vali Crețu, a făcut-o foarte bine, l-a suplinit mult mai bine, poate data viitoare va fi invers. Nu există răbdare și nu va exista niciodată pentru că e un club mare și se cere performanță, nimeni nu te așteaptă aici, aici e singura problemă, mă bucur că băieții au înțeles treaba asta și sunt conștienți de chestia asta, că nimeni nu te așteaptă. Când intră ei trebuie să își facă treaba cum au făcut-o azi. Indiferent, Omrani a intrat a dat gol, poate să fie rezervă, nu e nicio problemă, va intra, va da iar gol.
Sunt jucători care încă nu se simt foarte bine, poate le mai trebuie ritm, încă suntem la început, ne bucurăm de primul meci. Nu am așteptări mai multe de la Omrani, mă aștept de la ei să joace de plăcere, să își dea viața când intră pe teren, cine intră și o are, să o bage în poartă.
Coman e pe drumul cel bun, trebuie răbdare cu el, nu avem răbdare, asta e ideaa, nu joacă tot meciul, dacă nu are o reușită e schimbat. El a fost în primii trei care s-a pregătit în cantonament și a dat un randament incredibil. Să le dau două zile libere, să ne relaxăm puțin și după avem timp să ne pregătim. Băieții au nevoie de zilele astea să se relaxeze, să meargă cu familia.
Cât timp câștigi…și dacă nu câștig și joc prost..Am luat trei puncte? E toată lumea mulțumită? Mai contează cum am jucat? A fost un meci de uzură, cu o echipă bună, Sibiul pierde greu acasă, noi am câștigat și asta ne bucură cel mai mult. ”, a declarat Mihai Pintilii la finalul meciului.
FCSB se află pe locul trei în clasament, având 41 de puncte în 22 de meciuri jucate.