FCSB a obținut un rezultat de egalitate, scor 2-2, în deplasare cu Hermannstadt, într-un meci contând pentru restanța din etapa a cincea a Superligi.
Ambele goluri ale vicecampioanei României au fost marcate de Andrea Compagno, cel care a avut și o reușită anulată la începutul primei reprize.
Andrea Compagno nu scapă de critici
Atacantul italian este al doilea marcator al echipei în acest sezon, după Darius Olaru, însă evoluțiile sale nu sunt apreciate de diferiți oameni din fotbalul autohton.
„Dacă noi am ajuns să lăudăm un jucător care juca în Liga a 4-a, noi greșim că îl lăudăm. Că înseamnă că noi românii suntem vai de noi dacă el vine din liga a 4-a și e bun aici. Acum, dacă dă două goluri, ce? Înseamnă că fundașii centrali din România și campionatul din România sunt slabe.
Dacă un jucător din liga a 4-a din Italia vine și noi îl lăudăm. Cum ar fi să aduci un jucător din liga a 4-a din România să joace în prima ligă din Italia, nu o atinge. Nici nu îl bagă în seamă. Îl întreabă unde joacă, aude liga a 4-a și îl trimite acasă”, a declarat Dănuț Lupu, potrivit Fanatik.
Andrea Compagno: „Am lăsat două puncte aici”
După meci, fotbalistul a tras primele concluzii și a vorbit și despre golul anulat de centralul partidei la scorul de 0-0.
„Păcat că nu a fost important pentru echipă, am pierdut două puncte importante. La cum a mers meciul, cu acel cartonaș roșu, prindem acest punct și mergem înainte. A trecut, nici pentru mine n-a fost clar. Cel mai urât lucru pentru un atacant e când te bucuri cu suporterii și apoi ți se șterge golul. Păcat pentru aceste două puncte pe care le-am lăsat aici.
M-am bucurat, era important pentru mine. Mergem înainte! A fost un meci cu foarte multe ocazii, noi și în zece oameni am avut multe ocazii. Cred că a fost corect egalul.
Se întâmplă, cred că e important să nu te oprești și să muncești, să ai mereu încredere. Încerc să ajut echipa și chiar dacă nu marchez. Asta e treaba mea ca atacant, dar nu trebuie să cedez și să-mi ajut echipa. E o perioadă grea”, a spus Andrea Compagno, la finalul partidei.