FCSB a remizat în cel de-al doilea amical al verii din cantonamentul din Olanda, duelul cu PAOK Salonic, scor 1-1.
Vicecampioana României a remizat cu PAOK, la câteva zile după ce a pierdut meciul amical cu Anderlecht, scor 2-5. Scorul în meciul cu echipa lui Răzvan Lucescu a fost deschis de Florinel Coman, care a primit de la David Miculescu din propria jumătate și l-a învins pe portarul grecilor cu un șut cu efect.
PAOK a egalat în a doua repriză după o eroare a debutantului Siyabonga Ngezana, care a alunecat în fața lui Gordeziani, care a scăpat singur cu Vlad, învingându-l pe portar.
Concluziile lui Elias Charalambous după amicalul cu PAOK Salonic
Elias Charalambous a vorbit la finalul meciului cu PAOK, mulțumit de faptul că nu și-a pierdut niciun jucător după cele două partide de pregătire. Totodată, antrenorul l-a apărat pe Ngezana și a lăudat forma în care se află Florinel Coman.
„A fost un stagiu în care am avut condiții excelente de pregătire, totul a decurs așa cum am plănuit și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu avem niciun jucător accidentat!
Ngezana e un fotbalist nou, nu trebuie să îl judecați în funcție de faza aceea în care a alunecat la golul lui PAOK! E ceva ce se poate întâmpla. Cu toții încercăm să-l ajutăm și să-l integrăm cât mai repede în filosofia clubului
Coman e într-o formă extraordinară, dar nu e ceva surprinzător, el jucase foarte bine și în sezonul trecut. Se antrenează exemplar, e ambițios și are grijă de el și în timpul pe care-l petrece în afara programului din echipă, acestea sunt explicațiile pentru progresul său”, a declarat Elias Charalambous conform gsp.ro.