Nuno Campos traversează o perioadă excelentă pe banca celor de la Dinamo București, echipa fiind lider în Superliga cu 23 de puncte adunate în primele zece runde. Stilul de joc implementat de tehnicianul lusitan i-a adus numeroase aprecieri în fotbalul românesc.
Înainte de a prelua formația din „Ștefan cel Mare”, Nuno Campos s-a aflat pe lista de achiziții a maghiarilor de la Gyor, echipă angrenată în preliminariile Champions League (unde a fost eliminată din primul tur de Vikingur Reykjavik). Gruparea din Ungaria, la care evoluează românii Ștefan Vlădoiu, Paul Anton, Efraim Bodo și Claudiu Bumba, a reprezentat o opțiune tentantă pentru antrenor. Cu toate acestea, conducerea celor de la Dinamo a obținut semnătura sa după ce a mărit oferta financiară cu 100.000 de euro.
Administratorul special Andrei Nicolescu a oferit detalii despre modul în care s-au desfășurat tratativele cu tehnicianul portughez:
„Cu puțin timp înainte de a semna, s-a vorbit cu acționarii. Și informația asta a apărut (n.r. că vine Nuno Campos la Dinamo). E mult mai bine să rămână lucrurile în interior până se finalizează.
Am avut o problemă financiară ulterioară, în momentul în care ar fi trebuit să fie închise lucrurile! Acela a fost momentul de tensiune mai mare.
Discuțiile cu Mister (n.r. Nuno Campos) au fost extraordinare. Am primit și informațiile de care aveam nevoie ca să ne dăm seama că este opțiunea care ne trebuie.
Probabil, a primit și el informații care l-au făcut să aleagă să vină aici. De la început am știut că avem aceeași viziune apropo de ce ne dorim să construim și el și noi”, a spus Andrei Nicolescu.
Competiția internă intră într-o scurtă pauză datorată meciurilor echipelor naționale. Pentru Dinamo, următorul test din campionat va avea loc pe 9 octombrie, când se vor deplasa pe terenul celor de la Sepsi OSK.