Nu o vrea pe FCSB în play off: „Ar fi cel mai periculos adversar”

Calculele lui Andrei Nicolescu pentru titlu: „FCSB, cel mai periculos adversar”

​Președintele grupării din „Ștefan cel Mare”, Andrei Nicolescu, a analizat configurația finalului de sezon regulat și a recunoscut că absența rivalilor de la FCSB din play-off ar fi un avantaj major pentru Dinamo. Deși programul echipei sale include dueluri de foc cu Rapid și CFR Cluj, oficialul dinamovist se concentrează pe eliminarea celei mai mari amenințări în lupta pentru trofeu.

​Într-o intervenție la fanatik.ro, acesta a explicat de ce prezența echipei antrenate de Elias Charalambous în top 6 ar complica situația pentru restul pretendentelor:

„Sincer, sportiv nu mi-aș dori ca FCSB să atingă play-off-ul. Am mai spus, cel mai periculos adversar din play-off ar fi FCSB, asta prin prisma experienței jucătorilor. Vor trece de un prag psihologic, vor ajunge acolo și vor ști ce au de făcut. Au avut trei meciuri în care au luat maxim de puncte, iar acest lucru s-a văzut imediat în clasament. Cred că devine foarte dificil pentru FCSB să prindă play-off-ul dacă nu câștigă duminică”, a declarat Andrei Nicolescu.

Obiectivul principal: Victoria împotriva Rapidului

​Pentru Nicolescu, confirmarea valorii actuale a lui Dinamo trece printr-un succes în derby-ul cu Rapid. Președintele consideră acest meci „borna” care lipsește din palmaresul său de la venirea la club și testul suprem pentru ambițiile la titlu:

„Eu cred că cel mai important meci este cel cu Rapid. Eu, când am venit aici, mi-am propus anumite borne. Din toate bornele pe care mi le-am setat, le-am atins pe toate, dar nu și o victorie împotriva Rapidului. Cred că măsura unei victorii cu Rapidul ne va da și măsura capacității noastre de a ne bate cu șanse reale la titlu. Dacă reușim treaba aceasta, ne transformăm într-o pretendentă reală la titlu. Borna victoriei cu Rapid este intermediară vizavi de ceea ce îmi doresc eu pentru Dinamo”, a completat oficialul.

Duelul cu Unirea Slobozia și Claudiu Niculescu

​Înainte de marile derby-uri, Dinamo trebuie să treacă de Unirea Slobozia, formație care l-a instalat recent pe bancă pe fostul mare atacant dinamovist, Claudiu Niculescu. Președintele „câinilor” este conștient de „șocul” pozitiv pe care îl poate aduce un nou antrenor, dar mizează pe diferența de valoare a lotului său:

„Trebuie să ne facem simplu meciul cu Unirea Slobozia. În ultimele trei etape avem dueluri complicate. Trebuie să câștigăm cu Unirea Slobozia fără să punem la îndoială că merităm cele trei puncte. În general, antrenorii noi, care reușesc să aibă conexiune din prima și să aibă carismă în vestiar, reușesc pe termen foarte scurt să aibă rezultate care nu țin cont de munca lor efectivă cu echipa și de strategia pe care vor să o construiască. Claudiu Niculescu este unul dintre aceia care reușesc să motiveze. Eu sper ca diferența de valoare să nu ne creeze probleme. Am auzit de povestea lui la Dinamo, dar nu vreau să intru în detalii. Am înțeles că a fost greu de digerat ce s-a întâmplat”, a concluzionat Andrei Nicolescu.

Lasă un comentariu