Octavian Popescu a răbufnit la finalul meciului FCSB – Universitatea Craiova: ”Am fost puțin șocat”

Meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova s-a încheiat cu victoria ”roș-albaștrilor”, scor 3-0, în etapa a 8-a a SuperLigii.

Reacția lui Octavian Popescu

La finalul meciului cu Universitatea Craiova, Octavian Popescu (20 de ani) și-a spus nemulțumirea de faptul că nu a fost convocat la echipa națională de tineret.

Am dat două pase decisive, sunt fericit că mi-am ajutat echipaE bine că am reușit să câștigăm și că nu am primit gol. Am dat două pase de gol, dar nu am făcut un joc bun.

Dacă asta a fost alegerea domnului Pancu, nu am ce face. Știu că are ceva cu mine de mai demult. Nu contează. Nu știu cu ce i-am greșit lui. Chiar mă așteptam să fiu convocat.

Se poate orice. Când am văzut lotul am fost puțin șocat. O să demonstrez pe teren că meritam să fiu convocat. M-a deranjat. Mi-am spus că trebuie să-i demonstrez că meritam și eu să fiu acolo.

Astăzi am arătat că suntem o echipă, că nu trage fiecare pentru el. Trebuie să alergăm mai mult, să jucăm pentru suporteri.

Stadionul este foarte frumos, ne merge bine. Sperăm să jucăm mai bine. Merg în vacanță, ce să fac?”, a spus Octavian Popescu, la finalul meciului cu Universitatea Craiova.

Lasă un comentariu