REȘIȚA – Prezent la Gala Fotbalului Cărășean, invitat de președintele AJF, Viorel Lolea, antrenorul Daniel Oprița a vorbit despre prima partidă oficială din acest an pentru echipa sa, chiar cea împotriva formației din Valea Domanului!
Diferența de locuri din clasament este mare între cele două formații, dar dacă este să ne uităm la punctaj, doar două puncte le despart pe cele două echipe. Pauza de iarnă o găsește pe CSA Steaua pe locul 7, cu 22 de puncte, în timp ce Reșița este pe locul 12, cu 20 de puncte. Oprița, de-a lungul carierei de antrenor, a pregătit Metalul Reșița, Juventus București, CSM Școlar Reșița, FC Voluntari, CS Mioveni și CSA Steaua București.
„Despre parcursul echipei pe care o antrenez, CSA Steaua, pot să spun că nu sunt foarte mulțumit. Mi-aș fi dorit mai mult, dar şi-au spus cuvântul schimbările pe care le-am făcut în lot. E al treilea an în care nu avem drept de promovare, în precedentele stagiuni am avut poziții bune în clasament, una chiar pe loc de promovare directă. Pentru că nu putem promova, am încercat să mai schimbăm din jucători, și se pare că acomodarea celor au venit nu a fost așa rapidă cum am crezut. Dar sperăm și avem șanse să prindem playoff-ul, acesta este obiectivul, și după aceea o clasare cât mai bună. Primul nostru meci din sezonul de primăvară va avea loc chiar aici, la CSM Reșița, nu știu dacă mi-aș fi dorit asta în acest moment. Sunt un susținător al echipei reşiţene și îmi doresc să ajungă în Liga 1, dar în acest moment, și ei, şi noi avem nevoie de puncte. Eu îmi doresc să câștige echipa mea, iar ambele formaţii să prindă playoff-ul. Ar fi ceva extraordinar, păcat că nu avem puncte mai multe, ca să fim pe un loc mai sigur în clasament. Va fi un meci greu și pentru noi, și pentru ei, fie ca echipa mai bună să câştige!”, a spus Daniel Oprița, antrenorul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.
Partida dintre CSM Reșița și CSA Steaua București va avea loc sâmbătă, 24 februarie, de la ora 13, pe stadionul din Valea Domanului. Până la primul meci oficial, Reșița are programată reunirea pe 10 ianuarie, iar în programul de pregătire este planificat și un cantonament în Antalya. Deși a avut ofertă din Liga 1, de la FC Botoșani, antrenorul Flavius Stoican a ales să continue proiectul de la Reșița. Cu Stoican pe bancă, Reșița a înregistrat trei victorii la rând și un egal în ultimele patru etape din Liga 2.