Gigi Becali face curățenie la FCSB! Patronul campioanei României a întocmit deja o ”listă neagră” a jucătorilor de care se va despărți la finalul sezonului, iar printre numele vizate se află și Marius Ștefănescu (26 de ani), transferat în vara trecută de la Sepsi, în schimbul a 1,3 milioane de euro.
Deși a fost văzut inițial ca un jucător de perspectivă, prestațiile lui Ștefănescu nu au fost pe măsura așteptărilor. În cele 42 de apariții în tricoul roș-albastru, acesta a reușit doar 6 goluri, ceea ce înseamnă că fiecare reușită a costat nu mai puțin de 216.666 de euro.
Nemulțumit de randamentul acestuia, Becali este pregătit să accepte o pierdere financiară semnificativă, doar pentru a-l scoate din lot. „Să dea 700.000”, a declarat patronul FCSB la Digi Sport, sugerând că este gata să-l cedeze pentru puțin mai mult de jumătate din suma plătită celor de la Sepsi.
De altfel, Ștefănescu a fost rezervă neutilizată în ultimele cinci partide de campionat, semn clar că nu mai intră în planurile tehnice ale echipei. O posibilă destinație pentru el ar putea fi chiar fosta sa echipă, Sepsi, acolo unde a petrecut 6 ani și unde patronul Laszlo Dioszegi și-a exprimat dorința de a-l readuce. Totuși, rămâne de văzut dacă acesta va putea îndeplini cerințele financiare impuse de Gigi Becali.
În locul lui Ștefănescu, latifundiarul din Pipera are deja în vizor un alt jucător. Este vorba despre Dennis Politic, de la Dinamo, pentru care este dispus să achite 1 milion de euro, în cazul în care negocierile vor avansa.
În privința reușitelor lui Ștefănescu în tricoul FCSB, doar un singur gol a fost marcat în SuperLigă, în victoria cu Farul (3-2) din luna august. Celelalte au venit în competițiile interne și internaționale: 3 goluri în Cupa României, 1 în Supercupă și 1 în Europa League.
nelumanole53@gmail.comsa-l ia rapid ca plangeau si sucu si angelescu cand l- a luat becali acum ol ia si mai ieftin decat de la sepsi