Palmaresul Stelei a fost împărțit în 3

Transfermarkt fragmentează palmaresul Stelei în trei entități distincte

Până când UEFA ia o decizie oficială, platforma Transfermarkt a recurs la o măsură drastică privind istoricul celui mai titrat club din România. Aceștia au ales să împartă palmaresul în trei secțiuni: Steaua București (1947-1998), FCSB (1998-prezent) și CSA Steaua (2017-prezent). Potrivit acestei noi organizări, Cupa Campionilor Europeni este atribuită entității care a fost încheiată statistic în anul 1998.

​Echipa din spatele site-ului de specialitate a oferit următoarea explicație pentru această fragmentare:

„Situația palmaresului Stelei București continuă să fie una dintre cele mai complicate și sensibile din fotbalul românesc, iar Transfermarkt a decis să facă un nou pas important pentru a reflecta cât mai corect realitatea istorică și instituțională a clubului. În urma unor discuții interne între echipa Transfermarkt responsabilă de România și conducerea platformei din Germania, s-a ajuns la concluzia creării unei a treia entități distincte, intitulată „Steaua București (1947–1998)”, care va prelua palmaresul clubului din această perioadă”

Motivația deciziei și perspectiva UEFA

​Hotărârea a fost influențată în mod direct de felul în care UEFA prezintă trofeul câștigat în 1986. Pe site-ul oficial al forului european, clubul este marcat cu identitatea vizuală de la acea vreme, fiind singura echipă campioană europeană care nu folosește logo-ul actual.

„De ce o a treia entitate? Decizia a fost luată în contextul lipsei unei clarificări definitive din partea justiției române, dar și pe baza modului în care UEFA prezintă câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni din 1986. Pe site-ul oficial UEFA, Steaua București apare ca fiind câștigătoarea UCL 1986, însă este singurul club campion european afișat fără logo-ul actual, folosind în schimb identitatea vizuală asociată perioadei istorice. Acest detaliu a fost interpretat de echipa Transfermarkt ca o recunoaștere a clubului istoric Steaua București, și implicit a Clubului Sportiv al Armatei Steaua, ca deținătoare a acelui trofeu, dar nu și a echipei înființate în 2017. În același timp, FCSB este continuatoarea sportivă recunoscută pentru perioada 1998 – prezent, în timp ce CSA Steaua, în forma sa actuală (reînființată în 2017), își va păstra palmaresul strict din perioada 2017 – prezent. Astfel, pentru a evita atribuiri forțate sau incomplete, Transfermarkt a ales o soluție de compromis: separarea clară a celor trei perioade istorice”

Poziția FRF și deciziile instanțelor din România

Federația Română de Fotbal a evitat să tranșeze situația, trimițând curioșii către datele furnizate de UEFA, pe care le consideră referința absolută:

„Urmăriți site-ul UEFA, deoarece dacă se face o modificare acolo, ea devine oficială. Habar nu am și nu știu de ce Steaua București este singurul club care are logo-ul din acea perioadă și nu cel din prezent, nu lucrez la UEFA. Nu pot să te ajut cu nimic mai mult atâta timp cât nici justiția nu a venit cu o clarificare clară”

​Trebuie menționat că deciziile tribunalelor din România prezintă o perspectivă diferită. Justiția a stabilit că palmaresul din perioada 1947-1998 revine către CSA Steaua, în timp ce anii 1998-2003 nu au fost încă atribuiți legal. Pentru FCSB, palmaresul oficial recunoscut de instanțe începe din anul 2003 și include 7 titluri de campioană.

Distribuția trofeelor conform Transfermarkt:

  • Steaua București (1947-1998): 1 Cupă a Campionilor, 1 Supercupă a Europei, 20 de titluri de campioană, 19 Cupe ale României.
  • FCSB (1998-prezent): 8 titluri de campioană, 4 Cupe ale României, 5 Supercupe ale României, 2 Supercupe ale Ligii.
  • CSA Steaua (2017-prezent): Trofeul câștigării Ligii 3.

Pentru FCSB urmează două meciuri cruciale cu Universitatea Craiova. Unul în cupa României, altul în campionat. Ambele meciuri sunt importante.

Lasă un comentariu