Campioana Superligii a obținut o victorie crucială pe Stadionul din Giulești, însă, mai ales în partea secundă, a fost dominat[ă] copios de gazde. Rapid – FCSB (1-2) a crescut și mai mult șansele roș-albaștrilor la păstrarea titlului cucerit, anul trecut. Campioana a „trăit“ din prestația din primele 45 de minute, în mare măsură, pentru că, după pauză, jocul roș-albaștrilor a avut o cădere vizibilă.
La această situație a contribuit, în primul rând, abordarea tactică. Pentru că, după cum a și recunoscut, patronul Gigi Becali a cerut, în mod explicit, ca echipa să nu mai forțeze golul 3 în partea secundă, pentru a „betona“ defensiva, în tentativa de a obține o victorie fără emoții. Ceea ce nu s-a întâmplat, în condițiile în care FCSB chiar a „tremurat“ pentru victorie.
Un alt aspect, care a afectat negativ jocul roș-albaștrilor după pauză, a fost introducerea unor jucători care nu s-au ridicat la nivelul derby-ului. Iar la acest capitol, în capul listei s-a aflat Mihai Toma (18 ani). Urmat de Jordan Gele (32 de ani). Cum însă primul a fost introdus chiar la pauză, în locul lui Octavian Popescu – Gele a jucat mai puțin, din minutul 87 – rateurile sale s-au văzut mai mult. Și au fost evidențiate și de Basarab Panduru, în cadrul analizei sale, la Prima Sport. „Cu trei la mijloc, după pauză, Rapid a controlat jocul. A ieșit Popescu, a intrat Toma, care e foarte tânăr și nu vreau să vorbesc despre el. Nu cred că era un jucător care trebuia să intre în momentul ăla. Din momentul ăla, cred că s-a jucat 10 contra 9, cu Toma care încerca să facă față. Parcă Rapid a fost echipa mai bună (n.r. – după pauză), marchează golul de 2-1, dar parcă stă acolo în jumătatea FCSB-ului și te așteptai să se întâmple ceva. Nu s-au întâmplat multe lucruri, pentru că alegeau prost soluțiile, centrările nu erau date într-o anumită zonă, mingea nu trecea de primul om. De aici, rezultatul ăsta final în favoarea FCSB-ului“, a spus fostul internațional.