Panduru replică lui Dică ,,Coman a depășit pe cineva azi?!”

Oțelul Galați și FCSB au remizat, scor 0-0, în runda secundă a grupei B din Cupa României. Nicolae Dică (42 de ani) a apreciat jocul fostei sale echipe, dar fost contrazis imediat de Basarab Panduru (52 de ani).

FCSB a făcut un meci slab la Galați, o remiză cu multe durități și puține momente de fotbal. Nicolae Dică a apreciat jocul drept „bunicel”.

Nicolae Dică, după Oțelul – FCSB 0-0
„Nu vreau să zic asta, că au desconsiderat competiția. Și eu am fost tot cu jucătorii care au evoluat mai puțin la Arad.

Azi a fost un joc bunicel, să zic așa. Chiar dacă Oțelul e o echipă de Liga 2, era clar că vor avea o ambiție mare, au avut 12.000 de spectatori. Dar FCSB trebuia să câștige, era echipa din Liga 1, cu jucători de valoare. Și-au creat câteva ocazii în prima repriză, au avut câteva faze fixe”, a spus Nicolae Dică la Orange Sport.

Întrebat de Silviu Samuilă, moderatorul emisiunii, dacă a văzut la fel jocul, Panduru a fost categoric: „A jucat, dar nu fotbal! Fotbal nu a jucat. Să nu depășești un jucător tot meciul… Coman a depășit pe cineva azi?!”.

Pe asta nu am înțeles-o la Pintilii, că nu contează Cupa. Și Farul s-a dus cu niște copii, U Cluj a schimbat toată echipa. Ei s-au gândit că vor câștiga oricum jocul
– Nicolae Dică

Panduru a mai adăugat

„Fotbal nu a jucat FCSB. Am văzut jucători de la care te așteptai să facă un dribling. N-au driblat pe nimeni. Am văzut niște jucători puternici, musculoși în Liga 2. Să nu depășești un jucător tot meciul… nu știu, Coman a depășit pe cineva tot meciul?

La Coman n-aș insista numai pe meciul ăsta. Mi se pare că e un tip căruia nu-i convine statutul ăsta. Până mai ieri l-ai pus căpitan, iar acum îl trimiți la rezerve.

M-aș uita și la ceilalți. Vrei să joci, Bouhenna, Boboc, Radaslavescu. Păi, vrei să joci? Cum joci, ce joci? Cum poate să te bage pe tine? Pe cine iei de aici ca să bagi titular următorul meci de campionat?”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport

Lasă un comentariu