PAOK, probleme de lot înainte de meciul cu FCSB

PAOK Salonic – FCSB se joacă joi, de la 22:00, în etapa a doua din faza principală a Europa League.

FCSB vine după un început excelent în Europa League, reușind să învingă pe FK RFS cu scorul de 4-1. De cealaltă parte, echipa antrenată de Răzvan Lucescu a debutat cu o înfrângere, pierzând cu 1-3 în fața celor de la Galatasaray.

PAOK se confruntă cu probleme de lot înaintea meciului cu FCSB Pe lângă succesul din Europa, FCSB a confirmat forma bună prin victoria din campionat, câștigând cu 1-0 în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. În același timp, PAOK a pierdut și derby-ul cu Aris Salonic, 0-1. Astfel, meciul din Salonic se anunță unul plin de spectacol, iar Gigi Becali și-a confirmat deja prezența.

Cu puțin timp înainte de meci, presa elenă a informat că Răzvan Lucescu se confruntă cu absențe importante în lotul său.

Pe lângă Antonis Tsiftsis, care va avea nevoie de ceva timp să se refacă după accidentare, alți doi jucători nu vor fi disponibili la PAOK pentru meciul cu FCSB, așa cum s-a întâmplat și în derby-ul cu Aris. Omar Coley și Brandon Thomas nu au luat parte la antrenamentele echipei, deoarece nu s-au refăcut după accidentări.

Nu par să aibă șanse să joace nici în meciul din Europa, chiar dacă acest lucru va fi clarificat abia la ultima sesiune de antrenamente. Răzvan Lucescu va decide dacă îi va lăsa în afara lotului sau nu. În afara celor trei, nu sunt și alte probleme cel puțin deocamdată”, au scris cei de la Nova Sports.

Lasă un comentariu