Parerea unui specialist turc, după transferul lui Ștefănescu la Konyaspor

Marius Ștefănescu a semnat cu Konyaspor! Jurnalist turc: „Nu sunt convins că merită!”

Marius Ștefănescu s-a înțeles cu Konyaspor, după ce a intrat în dizgrația lui Gigi Becali la FCSB. Fotbalistul va semna un contract pe două sezoane cu formația din Turcia, urmând să efectueze vizita medicală în Austria, apoi să se alăture cantonamentului.

Transferul nu a trecut însă neobservat în presa din Turcia, iar jurnalistul turc Cetin Kuzuc și-a exprimat îndoielile privind randamentul pe care Ștefănescu l-ar putea avea în Super Lig.

„Nu sunt convins că merită!”, a declarat Kuzuc, adăugând că, deși fotbalistul a impresionat în perioada petrecută la Sepsi, la FCSB evoluțiile sale au fost sub așteptări.

Probleme de adaptare în Super Lig?

Cetin Kuzuc consideră că Marius Ștefănescu are slăbiciuni fizice și provine dintr-un campionat mult mai slab decât cel turc. Acesta crede că mijlocașul ofensiv ar putea avea dificultăți în a face față cerințelor din Super Lig.

„Joacă pe ambele benzi, însă fiind stângaci, îi este mai ușor să intre în centru și să finalizeze când evoluează pe dreapta. Are o slăbiciune din punct de vedere fizic. Există semne de întrebare, pentru că liga din care vine este una slabă, iar felul în care va reacționa la presiunea de aici rămâne de văzut”, a spus jurnalistul.

Transferul s-a realizat pentru suma de 300.000 de euro, o sumă relativ mică, dar chiar și așa, „nu sunt convins că merită”, a subliniat Kuzuc.

Lasă un comentariu