Malcom Edjouma (26 de ani) a fost împrumutat de FCSB la Bari.
Daniel Stanciu crede că francezul va avea mari probleme în Serie B și nu se va impune, în timp ce Ionuț Badea, care a catalogat drept ”fantastică” mutarea unei rezerve de la FCSB la un club care a fost aproape de promovarea în Serie A, crede că Malcom Edjouma va reuși.
Reacții după transferul lui Malcom Edjouma la Bari
”E greu să se impună la Bari. Părerea mea e că nu va face față. În Italia e greu să faci față la nivelul ăsta”, a spus Daniel Stanciu, la Digi Sport Special.
”Faptul că un jucător de la FCSB de pe bancă semnează cu o echipă care a fost aproape de Serie A mi se fantastic. Adică nu joci la FCSB și ești bun de Bari? Eu cred că s-ar putea impune la Bari.
Este un jucător cu mare rază de acțiune, are forță, ține mingea aproape. Mie Edjouma mi-a arătat că are inteligență și în teren, și în afara lui”, a declarat lui Ionuț Badea.
Câți bani primește FCSB de la Bari pentru Malcom Edjouma
Malcom Edjouma a fost împrumutat de FCSB la Bari pentru un an, în schimbul a 200.000 de euro.
Clubul italian are opțiune de cumpărare pentru 600.000 de euro, care devine obligatorie în cazul în care mijlocașul francez înregistrează un anumit număr de meciuri jucate.