Pierdere mare pentru FCSB înainte de meciul cu Universitatea Craiova

FCSB a învins FC Voluntari, în deplasare, scor 2-1, iar vicecampioana României a urcat pe locul 3, la cinci lungimi în spatele liderului Farul Constanța.

Ambele goluri ale lui FCSB au fost marcate de Malcom Edjouma, în minutul 45, respectiv 79. FC Voluntari a început să spere pe final, după ce Marcelo Lopes a redus din handicap în minutul 90 cu o execuție splendidă, însă nu a fost suficient pentru formația ilfoveană.

Darius Olaru, suspendat pentru FCSB – Universitatea Craiova

FCSB a primit și o veste prostă la Voluntari. Darius Olaru a văzut al patrulea cartonaș galben din acest sezon și va fi suspendat în următoarea etapă, contra Universității Craiova.

Căpitanul lui FCSB a fost avertizat de Radu Petrescu chiar în ultimul minut, 90+5. La o fază în jumătatea de teren a lui FC Voluntari, Olaru a împins mingea pentru a întârzia reluarea jocului, iar centralul nu l-a iertat.

  • 33 de meciuri, un gol și cinci pase decisive a strâns Olaru la FCSB în acest sezon
  • Meciul FCSB – Universitatea Craiova se joacă duminică, 19 februarie, de la ora 20:00, pe Arena Națională.

FCSB a urcat pe locul trei după succesul cu FC Voluntari, peste Rapid, cu 47 de puncte, la doar cinci puncte distanță de liderul Farul Constanța și la trei puncte de campioana CFR Cluj, care ocupă locul doi.

În următoarea rundă, FCSB va juca pe teren propriu cu Universitatea Craiova, în timp ce FC Voluntari, care a rămas pe locul 11, se va deplasa pe terenul lui FCU Craiova.

Lasă un comentariu