Pleacă Dawa? Negocierile cu un club important sunt în desfășurare. Suma cerută de roș-albaștri

Joyskim Dawa (28 de ani) a fost unul dintre cei mai constanți jucători ai FCSB-ului în acest start de sezon și fundașul camerunez a atras atenția unui club important al Europei.

Acum câteva săptămâni, soția lui Dawa, Sofya, a afirmat că a sosit momentul ca fundașul de la FCSB să facă un pas înainte în carieră, iar Panathinaikos pare să-i ofere această șansă. Finalista Cupei Campionilor Europeni din 1971 a înaintat o ofertă de două milioane de euro pentru Joyskim Dawa, conform Africa Foot, însă Gigi Becali a respins-o categoric. Patronul echipei campioane a României ar cere 3 milioane de euro pentru apărătorul camerunez, deși recent a declarat că îl va lăsa să plece doar dacă cineva plătește clauza de reziliere de 5.000.000 €.

Conform aceleași surse, negocierile sunt în plină desfășurare, iar Panathinaikos ar fi dispus să meargă până la capăt pentru a obține semnătura lui Dawa.

Panathinaikos, care a câștigat de 20 de ori titlul de campioană a Greciei, a mai ajuns în două semifinale ale Ligii Campionilor, în 1985 și 1996. Echipa a încheiat sezonul 2023/2024 pe locul 4, dar a câștigat Cupa Greciei și a participat în preliminariile Europa League, fiind eliminată de Ajax. În play-off-ul Conference League, Panathinaikos se confruntă cu Lens, care s-a impus în prima manșă cu 2-1.

La sfârșitul anului trecut, Gigi Becali a dezvăluit că un alt club important din Grecia, Olympiacos, a oferit două milioane de euro pentru fundașul central, care are 9 selecții la echipa națională a Camerunului.

Potrivit Transfermarkt, Joyskim Dawa are o cotă de piață de 1,3 milioane de euro. În cariera sa, el a mai evoluat pentru US Avranches, Monaco B, Gil Vicente, Mariupol, Vamiera și FC Botoșani.

Soția lui Dawa vrea ca fundașul camerunez să meargă la o echipă mai bună decât FCSB: ”Trebuie să-și crească nivelul”

Crezi că Dawa e un copil și nu știe ce e mai bine pentru el? E de 2 ani la FCSB, a stat un an și la Botoșani. Dawa este internațional, trebuie să-și crească nivelul. E vreo problemă că-mi doresc ce e mai bun pentru soțul meu și familia mea?

Chiar și Mbappe a plecat de la PSG la Real. PSG nu e o echipă bună? Normal că e, dar Mbappe a plecat. Ce jucător stă 10 ani la același club? Vreau ca soțul meu să ajungă la cel mai înalt nivel. Îmi doresc ceva mai bun pentru el. Așa trebuie să gândească orice soție.

Nu am intenții rele, dar e normal și logic. Și dacă vrei să-ți spun că nu mă simt ca acasă în București, e logic. Nu sunt româncă, nu căutați probleme în lucruri normale. Să fii soția unui fotbalist e un job full-time. Oamenii vorbesc fără să știe cum e să schimbi locuințele, țările și tot.

Nimeni n-ar trebui să judece. (n.r.- Are oferte să plece de la FCSB?) O să vedeți la finalul perioadei de mercato, nu vreau să vorbesc despre asta. Dawa nu este sub papucul meu. E un bărbat care-și manageriază perfect cariera.

Nimeni n-ar trebui să-l facă de râs pentru că își dorește ce e mai bun pentru familia sa. (n.r.- E posibil să plece în această vară?) Dawa are obiective înalte în viață și îmi doresc să și le îndeplinească”, a transmis Sofya Dawa, pentru digisport.ro.

Lasă un comentariu