Plecare de la FCSB! Gigi Becali îl trimite la altă echipă din Superligă

Jucătorul tras pe ”linie moartă” la FCSB de Gigi Becali va fi trimis la altă echipă din Superligă.

Nana Antwi (24 de ani) nu a reușit să-l impresioneze pe Gigi Becali în primele partide din acest sezon, astfel că fundașul dreapta a fost exclus atât din lotul pentru UEFA, cât și din cel pentru Superligă.

Pentru a acumula mai multă experiență și minute de joc, fundașul ghanez va fi împrumutat la o altă echipă din campionat. Potrivit GSP.ro, Hermannstadt îl va împrumuta până la sfârșitul sezonului 2024-2025.

Deși Gigi Becali l-a numit „rachetă” pe fundașul dreapta achiziționat de la Urartu pentru 100.000 de euro, acesta nu a reușit să se impună în echipa de start a campioanei României.

FCSB are deja două opțiuni pentru postul său: experimentatul Valentin Crețu (35 de ani) și Alexandru Pantea (20 de ani), care reprezintă și o soluție pentru regula U21.

În acest sezon, Nana Antwi a jucat deja în șase meciuri pentru FCSB, în Superligă, preliminariile UEFA Champions League și Supercupa României.

FCSB, în această perioadă de mercato

Antrenor – Elias Charalambous (confirmat)

Veniri – Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Daniel Popa (FCU Cluj / 300.000 de euro), Florin Tănase (Al Okhdood / gratis), William Baeten (FCU Craiova /  gratis), David Kiki (FCV Farul Constanța / gratis)

Reveniri după împrumuturi – Alexandru Musi (Petorlul), Malcolm Edjouma (Bari), Ovidiu Perianu (FC Buzău), Victor Stancovici (Unirea Dej), Matei Tănasă (FC Buzău)

Plecări – Florinel Coman (Al Gharafa / 5.25 milioane de euro), Ovidiu Popescu (FCU Cluj / gratis), Matei Tănasă (Poli Iași / gratis), Cătălin Gogor (Șelimbăr / gratis), Eduard Rădăslăvescu (Farul / gratis), Dan Spătaru (Chiajna / gratis), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia / împrumutat), Alexandru Maxim (Voluntari / împrumutat)

Lasă un comentariu