CSA Steaua și Concordia Chiajna au disputat un meci amical în cursul zilei de sâmbătă, scor 0-0.
Cele două echipe se pregătesc pentru reluarea campionatului și dispută în prezent meciuri de pregătire. Gabi Tamaș a semnat cu Concordia Chiajna în această iarnă și își propune să promoveze în prima ligă alături de echipa pregătită de Eugen Trică.
La finalul meciului, fundașul a vorbit despre revenirea sa în Ghencea și despre lupta pentru titlu din Superliga României, exprimându-și dorința de a vedea FCSB câștigând campionatul.
Gabi Tamaș anunță o luptă strânsă la titlu
„Mi-era puțin dor să joc aici. Eu zic că ne-am prezentat bine, am făcut un antrenament bun, am venit și după o perioadă de cantonament grea, am făcut și acolo o figură frumoasă. Poate îi ajută Dumnezeu și iau titlul anul ăsta cei de la FCSB, e greu, ați văzut că joacă și Farul, CFR și Craiova, au început și ei.
S-a schimbat stadionul în Ghencea. S-au schimbat multe, e bine că se schimbă în bine, sper să se facă la multe cluburi ce s-a schimbat aici. Nu am fost eu nervos, poate e o frustrare, înainte de campionat, e normal să fim și noi și ei. Nu știu, Popică e mai în formă, e pe viteză, eu sunt pe deposedări, nu alerg ca el, am văzut că se mișcă foarte bine, sper să îl țină balamalele 2-3 ani, a trecut de mine, i s-a terminat terenul.
Am văzut că și-a revenit Craiova, sper să fie un meci interesant și cel mai bun să câștige”, a declarat Gabi Tamaș după meciul amical.