Naționala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, câștigând cu 3-0 (1-0) în fața Ucrainei, luni, pe Football Arena din München, în Grupa E.
Tricolorii au reușit o victorie istorică, fiind a doua lor victorie la Campionatul European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deși porneau cu șansa a doua în acest meci.
Gigi Becali: „Eu acolo vreau, așa gândesc”
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a reacționat după succesul răsunător al României. Încărcat cu entuziasm, omul de afaceri a declarat că vrea ca „tricolorii” să câștige turneul final.
„Pe mine nu mă întrebați, eu nu sunt negativist. Eu tot timpul spun că o să câștigăm. Când e vorba despre noroc la fotbal, se poate întâmpla orice.
Noi acum suntem calificați, că am câștigat 3-0, nu? Suntem calificați! E vorba de golaveraj. Eu nu mă gândesc la optimi, mă gândesc la cupă! De ce să gândesc că ne bate Franța, Germania? Eu acolo vreau, eu așa gândesc. Cu Elveția am zis că vreau locul 1, s-o batem pe Elveția. Și am bătut-o și am luat locul 1. Și acum vreau locul 1 în grupă eu”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Ajutată și de rezultatul de 1-0 din meciul Slovacia-Belgia, România are mari șanse de calificare în fazele eliminatorii de la EURO 2024. Echipa este pe primul loc după prima etapă, cu trei puncte și cel mai bun golaveraj din grupă.
Meciul cu Belgia, care va avea loc la Köln, este programat sâmbătă, de la ora 22:00. Grupa se va încheia miercuri, de la ora 19:00, cu meciul împotriva Slovaciei.