”Poftim? O glumă proastă”. Ilie Dumitrescu a ridicat tonul și nu s-a ferit de cuvinte după ce a auzit ce riscă Mihai Pintilii

Mihai Pintilii (38 de ani) va fi judecat de către Comisia de Disciplină din cadrul FRF, la sesizarea Școlii Federale de Antrenori, pentru este antrenor principal de facto la FCSB, deși nu are actele necesare.

Delegat în acte, Mihai Pintilii riscă între patru și șase etape de suspendare pentru că a condus antrenamente și a fost prezent la flash-interviurile de dinaintea și de după jocuri, unde s-a comportat ca un antrenor principal. Situația l-a făcut pe Ilie Dumitrescu să răbufnească și să ridice tonul în direct.

Ilie Dumitrescu, discurs dur după ce a aflat ce riscă Mihai Pintilii

Fostul mare internațional a recunoscut că nu-și explică modul în care delegatul echipei poate fi suspendat și a trimis ”săgeți” în direcția Comisiei de Disciplină, căreia îi trebuie, în cele mai multe cazuri, luni bune pentru a rezolva spețe în care sunt implicați jucători neplătiți.

De ce să suspenzi pe cineva care are un statut foarte clar acolo? E delegatul echipei, nu? Cum să-l suspenzi? Cum adică?

De ce își asumă responsabilitatea Federația sau cine se ocupă de asta pentru ce se întâmplă la un club privat? Dacă acest club privat își asumă să pună delegatul să antreneze echipa… Poftim? Ce reguli?

Dacă tu ai acceptat tacit chestia asta… Cum s-a pronunțat Becali? ‘Dacă regulamentul îmi permite…’. Cum îl suspenzi tu pe Pintilii? Tu suspenzi delegatul echipei? E o glumă asta. E glumă? Suspenzi delegatul echipei că antrenează echipă? Ăsta nu e antrenor. Ne trezim în fiecare zi cu câte o glumă din asta proastă.

El s-a dus acolo, l-am văzut acolo că a luat tabela și a anunțat schimbarea. Comisia asta de Disciplină, când dă un jucător afară și așteaptă 15-20 de luni să-i dea banii, când jucătorii sunt neplătiți, n-au ce să mănânce, sunt vai de capul lor și depun memorii și așteaptă trei-cinci-șapte luni… Nu e tot Comisia asta?

Ilie Dumitrescu: ”Nu se întâmplă în nicio țară așa ceva”

Ăsta e caz local, nu se întâmplă în nicio țară așa ceva. Ești Comisia de Disciplină și suspenzi delegatul echipei că și-a permis să conducă un antrenament.

Asta va fi încheierea judecătorului, motivarea verdictului: delegatul echipei și-a asumat rolul de antrenor principal și trebuie să-i dăm între patru și șase etape, nefiind la prima abatere”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.

Lasă un comentariu