Populația României în scădere. Demografic, stăm prost.

INS estimează că populaţia României se va micșora, în 50 de ani, cu până la 9 milioane de persoane

Demografic stăm prost, de la an la an natalitatea scade tot mai mult.

Studiul privind proiectarea populaţiei pe medii de rezidenţă la orizontul anului 2070, realizat de Institutul Naţional de Statistică, prezintă cinci variante posibile. Cea mai plauzibilă este varianta medie, conform căreia România ar urma să aibă, în anul 2070, o populaţie rezidentă de 13,2 milioane locuitori, transmite Agerpres.

Varianta constantă reprezintă o “variantă reper”, cu rol de a compara rezultatele obţinute prin menţinerea valorilor fertilităţii, speranţei de viaţă şi migraţiei nete din anul 2019 înregistrate în cadrul fiecărui judeţ. În varianta constantă, România ar urma să ajungă în anul 2070 la 10,8 milioane locuitori.

“În toate variantele de proiectare, populaţia rezidentă a ţării se va reduce cu valori cuprinse între 4,1 milioane persoane (varianta optimistă) şi 8,6 milioane persoane (varianta constantă)”, menţionează studiul.

Pe de altă parte, populaţia României s-a redus în ultimul an cu circa 100.000 de persoane

În iulie 2022, erau 21,94 milioane locuitori, după domiciliu.

În ultimul an, fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu 672.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani (3,86 milioane faţă de 3,18 milioane persoane).

Chiar dacă global suntem mulți, rata de natalitate și nu numai nu este egală. La acești factori joacă un rol foarte important și economia unei țări, e normal ca țările ce au o economie ridicată și dezvoltată, acolo și rata natalității să fie una ridicată.

Lasă un comentariu