Lukas Zima, portarul în vârstă de 30 de ani, dorit de Gigi Becali la FCSB, a comis o eroare gravă în meciul dintre UTA Arad și Petrolul Ploiești, disputat în cadrul etapei a 12-a din SuperLiga.
Portarul ceh a fost surprins de o lovitură liberă executată de la aproximativ 30 de metri de George Cîmpanu, o minge aparent ușoară, care a sărit din gazon chiar înainte de a ajunge în fața lui Zima. Portarul nu a reacționat corespunzător, permițând balonului să intre în poartă. Zima a avut o primă repriză de coșmar.
Pe lângă golul încasat din lovitură liberă, Petrolul a suferit și alte gafe majore în prima repriză. În minutul 32, Marian Huja și-a înscris un autogol după o centrare periculoasă a aceluiași George Cîmpanu. La doar 6 minute după această fază, Cîmpanu a marcat din nou, tot dintr-o lovitură liberă de la distanță, care a prins complet nepregătită defensiva Petrolului, inclusiv pe Zima.
Gigi Becali, interesat de Zima la FCSB
Gigi Becali este hotărât să îl transfere pe Lukas Zima la FCSB. Patronul echipei bucureștene plănuiește să profite de problemele financiare ale Petrolului și să ofere 250.000 de euro pentru aducerea portarului în perioada de transferuri din iarnă. O altă tranșă de 250.000 de euro ar urma să fie plătită ulterior clubului prahovean.
Acest transfer se discută în contextul în care Andrei Vlad, unul dintre portarii actuali ai FCSB, își va încheia contractul în decembrie, iar clubul nu intenționează să-i prelungească înțelegerea. Zima este considerat o posibilă soluție pentru a-l înlocui pe Vlad, deși rolul său precis în echipă urmează să fie stabilit.
Mihai Stoica, managerul general al FCSB, a confirmat că discuțiile pentru aducerea lui Zima sunt în desfășurare, precizând că portarul ceh este apreciat de staff-ul tehnic și de Gigi Becali.
„O să fac zilele astea o ofertă Petrolului. Îmi place. Este plăcut de antrenorul de portari, de antrenorii noștri, de Gigi. Și mie îmi place . E un portar bun al campionatului nostru. Căutăm încă un portar pentru că Andrei Vlad e la final de contract. Nu s-a pus problema (n.r – unei propuneri pentru prelungirea contractului).
Vlad are 25 de ani. A debutat deja la echipa națională, a fost unul dintre protagoniști la Campionatul European U21 din 2021. Andrei Vlad nu poți să proui un contract să fie al doilea. În ultima vreme, de doi ani și ceva, apără Târnovanu, care a ajuns portarul naționalei. Nu e normal să ai doi portari care vor să fie numărul 1.
Zima, numărul 2? O să vedem. Numărul 2 poate deveni oricând numărul 1″, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Cine este Lukas Zima, portarul pe care Gigi Becali îl vrea la FCSB
Lukas Zima a sosit în România vara trecută, când Petrolul Ploiești l-a transferat gratis după despărțirea de formația olandeză de eșalon secund VVV-Venlo.
La Petrolul, Zima a fost în multe rânduri MVP-ul ploieștenilor, contribuind inclusiv la ascensiunea ploieștenilor din acest sezon. Cehul, născut în Hradec Králové, a strâns până acum 51 de meciuri la formația de pe „Ilie Oană”, iar în 18 dintre ele nu a încasat gol.
Zima se anunța un portar de mare viitor al Cehiei, fiind titular la naționala U21 care juca la Europeanul de tineret din 2017. În 2011, când avea 17 ani, Genoa l-a cumpărat de la Slavia Praga pentru un milion de euro, însă Lukas a jucat doar pentru echipa de tineret, iar ulterior și-a încercat norocul și alte formații din eșaloanele inferioare ale Italiei, precum Livorno, Venezia, Mantova, Reggiana sau Perugia.
- 1.96m măsoară Lukas Zima
- 850.000 de euro este cota de piață a portarului ceh de la Petrolul, potrivit Transfermarkt
- 30 iunie 2025 este data la care expiră contractul lui Zima cu Petrolul