Arbitrul olandez Danny Makkelie (42 de ani) a refuzat să acorde un penalty pentru România în a doua repriză a meciului cu Bosnia și Herțegovina, stârnind controverse în rândul suporterilor și al jurnaliștilor.
Condusă cu 1-0, România a solicitat un penalty în minutul 53, după ce Benjamin Tahirovic a atins mingea cu mâna în interiorul careului. În primă instanță, Makkelie a acordat doar o lovitură liberă de la marginea careului, spre nemulțumirea „tricolorilor”.
Olandezii, surprinși de decizia lui Danny Makkelie din România – Bosnia
În urma unei revizuiri la monitorul VAR, Makkelie a decis să nu acorde penalty, ci să ofere posesie pentru Bosnia, o decizie care a uimit și presa olandeză.
„Remarcabil” a fost singurul cuvânt folosit de posturile de televiziune olandeze, cum ar fi Ziggo Sport Voetbal, pentru a descrie reacția lui Makkelie. Jurnaliștii olandezi au subliniat că „hențul a fost unul evident”, iar decizia arbitrului de a nu dicta penalty, chiar și după revizuirea fazei la VAR, a fost una surprinzătoare.

Ok, nu a dat penalty, se presupune ca nu a fost intentie , mingea venea din spate , putem intelege asta . Dar sa dai mingie de arbitru cu posesie tot pt Bosnia ? Asta ce logica mai are ?
Asta in contextul in care anterior verificarii VAR el a dat lovitura libera din afara careului pentru Romania!