Președintele CNCD, anunț despre scandalul de rasism în care e implicat Dawa și un fost jucător de la Rapid

Scandalul momentului din fotbalul românesc, în care Joyskim Dawa (27 de ani) a fost abuzat rasial de un fost jucător de la Rapid, Robert Stănici (22 de ani), a fost comentat și de președintele CNCD, Csaba Asztalos.

Într-un interviu pentru iAMSport, Asztalos a prezentat riscurile la care Stănici s-a expus în momentul în care i-a dat acele mesaje rasiste lui Dawa, fotbalistul FCSB-ului.

Reacția lui Csaba Asztalos după scandalul rasist din Liga 1, în care Dawa este implicat

Fotbalistul de la Cetatea Turnu Măgurele riscă o amendă consistentă, dar și o suspendarea din partea forurilor competente.

„Noi nu putem să ne autosesizăm în cazul Dawa având în vedere că este o persoană fizică, nu o comunitate. Este treaba comisiilor sportive să se autosesizeze.

În schimb, dacă comisiile sportive, clubul sau jucătorul depun plângere, noi avem competențe să analizăm acest caz.

Cel care efectuează aceste atacuri discriminatorii poate risca sancțiune de la noi sau sancțiune sportivă de la organizația care este reponsabilă cu competițiile în care joacă.

Noi putem da amenzi de la 1.000 de lei la 30.000 de lei pentru persoane fizice și de la 2.000 de lei la 100.000 de lei pentru comunități”, a spus Csaba Asztalos, pentru iAMSport.

Ce s-a întâmplat și de unde a pornit scandalul

Scandalul a pornit de la eroarea pe care Dawa a făcut-o la meciul dintre Hermannstadt și FCSB, 2-2.

Fundașul grupării bucureștene a comis un penalty în repriza secundă, fază la care a fost și eliminat.

Paraschiv a egalat, după ce Târnovanu i-a apărat prima execuție, iar astfel Hermannstadt și FCSB au remizat, 2-2.

Stănici, supărat că vicecampioana României nu a câștigat, nu l-a menajat deloc pe Dawa și i-a transmis niște mesaje dure pe rețelele sociale.

„Ești retardat? Două goluri? Prostul naibii. Ești cel mai slab fundaș din Liga 1. Fraiere. C***ă nenorocită”, i-a scris Robert Stănici lui Dawa, pe rețelele sociale.

Dawa a reacționat imediat după mesajele în care a fost abuzat

Fotbalistul FCSB-ului a făcut publice mesajele și a avut la rândul său un răspuns.

„Greșelile sunt parte din fotbal și nimeni nu are dreptul să vină și să insulte vorbind de culoarea pielii. Poți să fii supărat dar trebuie să ai respect și să nu apelezi la injurii rasiste.

Apropo, banii pe care îi pariați nu sunt responsabilitatea mea și nu am eu treabă cu asta. Sunt plătit să joc fotbal, nu ca să vă fac mai bogați pe voi. Mulțumesc”, a scris Dawa pe rețelele sociale.

Lasă un comentariu