Cristian Gentea, replică dură pentru Gigi Becali după acuzațiile de ”mafiot”: „Ne vedem în instanță!”
Scandalul legat de transferul lui Mario Tudose la FCSB ia amploare. După ce Gigi Becali l-a atacat pe primarul Piteștiului, Cristian Gentea, numindu-l „stăpân” pe oraș și „mare mafiot”, edilul a ieșit public cu o reacție categorică.
Conflictul a izbucnit în contextul negocierilor pentru stoperul de 20 de ani, legitimat la FC Argeș. Latifundiarul din Pipera a declarat la Gazeta Sporturilor:
„Primarul e mare mafiot, el taie, el spânzură acolo, îi e frică, e și el avocat, are nevoie de autorizații, de aia, de aia. Se crede stăpân pe Pitești primarul ăla!”.
Cristian Gentea: „O să ne vedem în instanță”
La scurt timp, primarul a reacționat printr-un mesaj ferm, anunțând că îl va acționa în judecată pe patronul FCSB.
„În primul rând îi transmit domnului Becali că trebuie să probeze în instanță că eu sunt mafiot. Mă deranjează teribil această declarație și o să ne vedem în instanță.
Domnul Becali nu e mai presus de nimeni dacă are bani. Iar cu mine nu a vorbit în viața lui. Cum își permite să mă facă mafiot? Eu sunt primarul unui oraș, nu se poate să vorbești așa de un om cu care nu ai vorbit în viața ta.”
Edilul a criticat și modul în care s-au purtat discuțiile pentru transferul lui Tudose, subliniind că tatăl jucătorului nu are un cuvânt de spus din punct de vedere legal:
„Cred că o mare greșeală a făcut și tatăl lui Mario că s-a dus și a negociat cu ei. Păi cu FC Argeș are contract semnat Mario, nu dânsul. Cei de la FCSB trebuiau să discute cu noi, nu cu tatăl lui Mario.”
Situația transferului lui Mario Tudose rămâne incertă
Gentea a explicat că președintele clubului, Dani Coman, este cel care va lua decizia finală privind un eventual transfer al fundașului central:
„Dani Coman mi-a zis că o să vorbească cu Bogdan Andone și o să mă sune dacă e ceva. Nu mi-a mai dat niciun telefon! Decizia finală o va lua Dani Coman în privința transferului, dar înțeleg că nu l-a mai căutat nimeni.”
În același timp, primarul a transmis că jucătorul se simte foarte bine la Pitești și este apreciat de suporteri:
„Nu știu de ce Gigi Becali vorbește despre mine. A vorbit el vreodată cu mine? Eu cred că vor să găsească un țap ispășitor. Copilul se simte foarte bine la Pitești, acolo unde este foarte apreciat. E o decizie grea și pentru el. O eventuală trecere la FCSB nu este una ușoară.”
Astfel, disputa dintre Gigi Becali și Cristian Gentea se mută din zona sportivă pe teren juridic, iar viitorul lui Mario Tudose rămâne în continuare sub semnul întrebării.