Probleme pentru FCSB! Este incert pentru meciul cu ”U” Cluj

Gigi Becali anunță patru reveniri la FCSB pentru duelul cu „U” Cluj

Gigi Becali (66 de ani) a confirmat patru reveniri importante în lotul FCSB-ului pentru meciul cu ”U” Cluj, la scurt timp după victoria cu 2-1 în fața lui Dinamo.

„La următoarea partidă din play-off vor fi apți de joc Florin Tănase (30 de ani), Adrian Șut (25 de ani), Mihai Lixandru (23 de ani) și Octavian Popescu (22 de ani).”

Totuși, conform ultimelor informații, unul dintre acești jucători rămâne incert și are șanse reduse să evolueze împotriva ardelenilor.

Florin Tănase, în continuare incert pentru duelul cu ”U” Cluj

Florin Tănase este în continuare incert și nu se știe dacă va fi apt 100% din punct de vedere fizic pentru a juca împotriva Universității Cluj, anunță sportpesurse.

Oficialii FCSB-ului speră totuși să-l recupereze pe mijlocașul ofensiv și să-l includă în echipa de start. „Încercăm să-l recuperăm pe Tănase pentru meciul cu Cluj, dar nu putem garanta că va fi 100% apt”, au transmis surse din cadrul clubului.

Tănase s-a accidentat în meciul pierdut de România contra Bosniei, scor 0-1, în prima etapă a preliminariilor pentru Cupa Mondială 2026. Mijlocașul a fost schimbat de selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) după doar 45 de minute.

Statistici și perspective pentru Tănase

  • 2,2 milioane de euro este cota de piață a lui Tănase, conform Transfermarkt.
  • 5 goluri și 5 assist-uri a reușit în acest sezon, în 34 de meciuri.

Dacă va rata și duelul cu „U” Cluj, mijlocașul ofensiv va putea reveni, cu siguranță, în derby-ul cu Universitatea Craiova, programat în etapa a 4-a a play-off-ului, în weekend-ul 12-13 aprilie.

Lasă un comentariu