Probleme pentru Omrani

Veștile în tabăra FCSB se țin lanț. De această dată luat în vizor e Omrani, de către o instituție a statului. ANAF!

Atacantul a făcut plângere penală și susține că ,,i-au falsificat semnătura,,.

Atacantul Billel Omrani, ajuns la FCSB în această toamnă, se luptă în instanță pentru a recupera suma de 50.000 de euro, blocată de ANAF, în luna august, pentru neplata TVA-ului de pe urma contractului cu CFR Cluj.

De contabilitatea lui Omrani s-ar fi ocupat, potrivit Fanatik, o firmă de cotabilitate apropiată clubului din Gruia, motiv pentru care jucătorul și-a angajat un avocat pentru a-și recupera banii. Atacantul de 29 de ani susține că i-a fost falsificată semnătura.

„Există pe rolul instanțelor de judecată o serie de litigii între Billel Omrani și ANAF. Practic Billel Omrani a aflat, indirect, că este executat silit pentru obligații fiscale, anume TVA, deși lui nu i-a fost comunicat niciun document cu privire la existența acestor obligații de plată TVA. Mai mult, conform prevederilor legale, inclusiv al unui Ghid ANAF, jucătorii de fotbal nu sunt plătitori de TVA și lor nu li se aplică regimul TVA, prin urmare nu trebuia să datoreze TVA.

Astfel am contestat executarea silită la Judecătoria Cluj-Napoca, iar pe 2 noiembrie a avut loc primul termen. S-a admis suspendarea executării silite! Se întâmplă destul de rar ca un contestatar să reușească să suspende o executare silită a ANAF. Nu știu să mai existe o astfel de decizie la nivel de sportivi în România. Acest aspect dovedește, într-o mare măsură, că executarea silită a lui Omrani este nelegală.

De unde i se trage această executare silită lui Omrani? Este o discuție foarte lungă. Ideea e că noi am mers pe firul evenimentelor și am aflat că există o relație între Omrani și ANAF despre care sportivul nu are cunoștință. S-au efectuat mai multe documentele contabile, declarații de TVA, o serie de solicitări către ANAF care nu au fost semnate de către sportiv.

Adică sportivul nu a împuternicit pe nimeni să administreze această relație dintre el și ANAF, mai ales că sportivii nu datorează TVA. Omrani nu avea niciun interes să deconteze TVA sau să desfășoare aceste activități despre care nici nu avea cunoștință. Pe el îl interesa să își desfășoare activitatea sportivă și să fie plătit, nu dorea să intre în raporturi comerciale pentru a-și deduce TVA, de exemplu.

Da, așa este, există pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și o plângere penală formulată de către Omrani cu privire la aceste aspecte. Nu puteam altfel să contestăm această procedură fiscală decât prin contestarea semnăturilor de pe înscrisuri.

Practic este vorba de o procedură a denunțării înscrisurilor ca fiind false, iar pe lângă această denunțare noi am declarat că nu recunoaștem niciun înscris ca fiind întocmit de către Omrani în relația cu ANAF deoarece el nu a manageriat această relație și nici nu a împuternicit pe nimeni să o managerieze în numele său. După cum ziceam, nu avea niciun interes.

Nu pot să vă dau mai multe detalii despre ancheta penală, pentru că este în curs. Noi nu ne-am îndreptat împotriva unei persoane anume, deoarece nu știm cu exactitate cine a întocmit acele documente. Putem doar să presupunem anumite lucruri. Dar cu siguranță este vorba despre cineva care avea cunoștință despre relațiile sale contractuale cu CFR Cluj și cineva de încredere din moment ce ANAF a dat curs acestor cereri fără să solicite mai multe înscrisuri precum dovada existenței unui mandat. Probabil faptul că au venit din partea unei firme de contabilitate apropiată clubului din Cluj-Napoca, a contat, nu știu”, a explicat Sabin Gherdan, avocatul lui Omrani, potrivit sursei citate mai sus.

Este amuzant cum străinii fac cunoștință cu instituțiile statului și cu legile din România.

Suntem curios ce se va întâmpla în continuare.

Lasă un comentariu