Profi şi Auchan negociază preţuri mai mici cu furnizorii.

Recent, lanţurile de retail modern Profi şi Auchan au încheiat un parteneriat pentru a negocia împreună cu marii furnizori, cu scopul de a-şi îmbunătăţi puterea de negociere şi de a oferi preţuri mai bune consumatorilor finali.

Gaëtan Pacton, directorul general Profi, a declarat: „Considerăm că este oportun să folosim volumele cumulate pentru negocieri cu furnizorii cu cifre de afaceri mari. Este un pas firesc ca doi retaileri să îşi unească forţele pentru a concura mai eficient cu marile reţele de retail alimentar şi pentru a asigura preţuri mai bune pentru clienţi, mai ales în contextul actual de inflaţie”.

Cu excepţia negocierii cu un număr limitat de mari furnizori internaţionali, Profi şi Auchan vor continua să opereze separat pe piaţă, ca doi concurenţi puternici. În ceea ce priveşte ceilalţi furnizori, acţiunile lor vor fi independente, aşa cum au fost până acum.

Ionuţ Ardeleanu, directorul general Auchan, a adăugat: „O alianţă de negociere este un aspect obişnuit în comerţul modern şi are un rol important, mai ales în perioada actuală, de protejare a puterii de cumpărare a clienţilor noştri”.

Acest proiect a fost inspirat de parteneriate similare din piaţele mature de retail şi respectă regulile legale privind protejarea concurenţei.

Profi, o reţea de magazine controlată de fondul de investiţii Mid Europa Partners, are 1,2 milioane de clienţi zilnic şi peste 1.645 de magazine în mai mult de 790 de localităţi. Afacerile Profi au atins 11,6 miliarde lei şi ocupă locul trei în retailul din România.

Auchan România deţine 327 de magazine, inclusiv 33 de hipermarketuri, 7 supermarketuri şi 287 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care peste 270 sunt amplasate în staţiile Petrom. În plus, are şi un magazin online, auchan.ro. În 2021, afacerile Auchan România au depăşit 1,2 miliarde de euro.

Lasă un comentariu