Rapid București a fost surclasată de CFR Cluj, pe teren propriu, scor 1-4, în etapa cu numărul trei din play-off-ul Superligii.
CFR Cluj a deschis scorul după doar patru minute prin Daniel Bîrligea, care a reușit un hat-trick în această partidă. Cristi Manea a marcat al patrulea gol pentru CFR Cluj, în primul minut de prelungire din prima repriză.
Albion Rrahmani a redus din diferență pentru Rapid, în minutul 81.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a egalat-o la puncte pe Universitatea Craiova, 31, care nu a jucat încă în această etapă, și s-a apropiat la șapte puncte de liderul FCSB. De cealaltă parte, Rapid a rămas pe locul patru, cu 28 de puncte.