Rapid a făcut nu mai puțin de șase transferuri până în momentul de față, însă oficialii clubului au anunțat că perioada de mercato nu s-a încheiat.
Până acum, giuleștenii i-au adus pe Omar El Sawy (19 ani, de la Csikszereda), Răzvan Oaidă (25 de ani, de la FCSB), Christopher Braun (31 de ani, de la CFR Cluj), Iulian Cristea (28 de ani, de la FCSB), Borja Valle (30 de ani, de la Cartagena, Segunda Division) și pe Cătălin Cîrjan (20 de ani, de la Arsenal).
Victor Angelescu a vorbit despre transferul lui Denis Drăguș
Denis Drăguș este fotbalistul pe care Rapidul și-l dorește cu ardoare.
Recent, oficialii giuleștenilor au făcut o ofertă concretă, însă cei de la Standrad Liege au refuzat propunerea.
La Fotbal Club, Victor Angelescu a recunoscut că echipa sa este în continuare interesată de serviciile fotbalistului care a jucat la Genoa în ultima parte a sezonului trecut.
”Nu a mai evoluat, e în același loc (n.r. situația transferului lui Drăgus). Am vorbit acum două zile, am avut centenarul și ne-am axat pe asta.
A fost o zi de sărbătoare pentru noi, ne-am bucurat și acum ne apucăm din nou de treabă”, a declarat Victor Angelescu, la Fotbal Club.
Cât a costat „Centenarul Rapidului”. Brățările minune care i-au înnebunit pe spectatori
Rapid a sărbătorit 100 de ani de existență, într-un stil de mare echipă. Chiar dacă restricțiile impuse de UEFA le-au făcut viață grea, președintele Daniel Niculae (41 de ani) și echipa cu care a lucrat în ultimele două luni au reușit lucruri în premieră pentru o echipă din România.
Sâmbătă a avut loc dineul, la care au fost invitate două sute de persoane, în special actuali și foști performeri ai Clubului Sportiv și ai celui de fotbal, pentru ca a doua zi petrecerea să se mute în Grant.
Totul a fost pus în scenă pe Stadionul Giulești în fix 17 ore și chiar dacă a plouat insistent peste zi, la ora 18:00, când au fost deschise porțile, totul era pregătit, iar cei aproximativ 8.000 de spectatori, plus cei rămași în afara arenei, în zona street-food și a locului de joacă pentru copii, au putut urmări reprezentația pe ecrane.
Pe lângă producerea unor artiști cu nume în showbiz-ul românesc, precum Delia, Horia Brenciu, Connect-R, Rappa, Damian Drăghici Brothers, Andrei Ştefănescu, Hoynar, Amer1knu, Virginia, Teodora Dinu și Cortes sau prezențele de gală ale marii soprane Felicia Filip și Orchestrei Simfonice București, plus cea a Corului Cantus Domini au întregit un spectacol la care la fel de impresionantă a fost și prestația Peluzei Nord.
bjav.net tab-mf04 bdjb02
jav boxer meifight tlbc-br46