Rapid București și Universitatea Craiova s-au întâlnit în etapa a 14-a din Superliga României, scor 2-0.
Rapid a câștigat duelul cu Universitatea Craiova și ajuns la nouă meciuri consecutive fără înfrângere în campionat. Giuleștenii s-au impus datorită golurilor marcate de Bamgboye și Borja Valle și au consolidat avantajul în clasament față de olteni, distanțându-se la patru puncte. În ciuda victoriei, Cristiano Bergodi l-a pierdut pe Claudiu Petrila, care a fost scos pe brațe de colegi, în minutul 66.
Dan Șucu a lăudat-o pe Universitatea Craiova: „O echipă extraordinar de puternică!”
Dan Șucu a vorbit la plecarea de la stadion despre victoria echipei sale, având cuvinte de laudă la adresa oltenilor, pe care nu s-a sfiit să îi numească drept „cei mai puternici rivali”. În ceea ce privește derby-ul din etapa următoare, finanțatorul de la Rapid și-a exprimat cea mai mare nemulțumire, aceea că echipa sa nu poate conta pe doi fotbaliști importanți: Albion Rrahmani și Claudiu Petrila.
„Nu știu unde ați văzut un meci ușor, mi s-a părut o echipă extraordinar de puternică. Nu am pretenția că mă pricep la fotbal, nu am spus-o niciodată, dar din punctul meu de vedere, mi s-a părut cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o în sezonul acesta, până acum.
Ce ne deranjează cu siguranță este faptul că vom întâlni FCSB-ul fără doi dintre cei mai puternici jucători ai noștri. Victoria înainte de meciul cu FCSB înseamnă că putem sta liniștiți o săptămână”, a declarat Dan Șucu la final.
Rapid se poate apropia la două puncte de FCSB!
Rapid a obținut trei puncte importante și, chiar dacă rămâne pe locul trei în clasament, s-a apropiat la cinci puncte de FCSB, pe care o va întâlni în etapa următoare pe Arena Națională. În cazul în care va reuși să câștige, Rapid va ajunge la 29 de puncte și va ajunge la doar două puncte de vicecampioana României.
CFR Cluj va juca luni împotriva celor de la Farul Constanța, iar dacă vor câștiga se vor apropia la doar un punct de FCSB după 14 runde.
Universitatea a rămas cu 22 de puncte și s-a distanțat de locurile fruntașe din Superliga României, în condițiile în care la începutul acestui sezon era văzută drept una dintre favoritele la câștigarea titlului. Hermannstadt, Petrolul și Farul Constanța, cu câte 20 de puncte, sunt în spatele echipei lui Mihai Rotaru.