Partida dintre Rapid și Dinamo are loc sâmbătă, de la ora 21:30, pe Stadionul Giulești, într-un meci din cadrul etapei a 5-a a Superligii.
Înaintea confruntării, fundașul echipei Dinamo, Raul Opruț, a oferit declarații în cadrul unei conferințe de presă susținute vineri. Acesta a subliniat că echipa se află într-un proces continuu de adaptare la ideile tactice ale antrenorului Nuno Campos și că meciul este deschis oricărui deznodământ.
Declarațiile lui Raul Opruț înaintea confruntării
Despre pregătirea meciului și adaptarea la cerințele noului tehnician:
„Ne-am pregătit în această săptămână, am încercat să analizăm cât mai mult echipa Rapidului. Noi facem ceea ce ne cere antrenorul, dar suntem încă la început. Cu siguranţă este un proces de lungă durată, însă încercăm să fim cât mai constanţi pe perioada unui joc, atât ofensiv, cât şi defensiv, pentru că nu suntem 100% din punctul ăsta de vedere.”
Despre dinamica jocului și schimbările de la echipa adversă:
„Avem multe momente bune, dar şi momente în care nu suntem aşa cum ar trebui să fim. Dar, da, am început să ne adaptăm mai mult la cerinţele antrenorului. Cei de la Rapid au schimbat şi ei antrenorul şi au un joc total diferit faţă de sezonul trecut. Meciul va fi deschis oricărui rezultat”
Despre absența unei favorite clare și aspectul mental al derby-ului:
„Nu cred că există o favorită în acest meci. Va conta cât se vor desface cele două echipe, dar şi partea mentală. E important cât de mult curaj vom avea pentru a face un joc bun. Ne dorim să câştigăm. Important e să punem în practică ce am pregătit la antrenamente.”
„Şi dacă vom face asta vom avea şanse bune de a ne impune. Sper să ne prezentăm cât mai bine, să avem personalitate şi curaj, lucruri importante când joci pe astfel de stadioane, iar la final vom vedea dacă merităm să câştigăm”
Despre atmosfera din tribune și prezența fanilor:
„Va fi o atmosferă frumoasă mâine, o atmosferă de derby. Toţi ne dorim să jucăm mereu cu tribunele pline, indiferent dacă e acasă sau în deplasare. Suferim din punctul de vedere al publicului în România, pentru că doar la derby-uri sunt stadioanele pline”