Răzvan Burleanu, despre recursul lui Gigi Becali: ”FRF nu a primit nicio înștiințare din partea instanței”

Gigi Becali (65 de ani) a primit o suspendare de 6 luni și o penalitate sportivă de 50.000 de lei pentru comportament jignitor și calomnios față de arbitra Cristina Trandafir, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. Deși a anunțat intenția de a face recurs, oficialii FRF au confirmat că sancțiunea nu a fost redusă.

În cadrul unei conferințe de presă, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat că instituția pe care o conduce nu a fost notificată cu privire la un eventual recurs făcut de Gigi Becali la decizia Comisiei de Disciplină. 

”Încă din 2014, FRF și-a consolidat poziția din departamentul juridic și am reușit să câștigăm cele mai importante procese și cele mai multe. Vrem să apărăm viziunea pe care o are FRF despre fotbal.

În ceea ce privește acest caz specific (n.r. al lui Gigi Becali), am aflat informații din presă. Așteptăm și noi comunicarea oficială, să vedem care este subiectul procesului. Evit să dau răspunsuri ipotetice. În momentul de față, FRF nu a primit nicio înștiințare din partea instanței”, a spus Burleanu. 

Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 1 aprilie și postată pe site-ul FRF. Becali a fost reclamat de secretarul general FRF Radu Vișan, la scurt timp după meciul FCSB – FC Botoșani, scor 3-2, unde Trandafir a fost în camera VAR. 

Declarațiile care i-au adus lui Gigi Becali suspendare și amenzi

Băi, ce înseamnă roşu? Înseamnă mingea în control. Unde a fost mingea în control? Pentru că era la Nana, numai că el a dat lumânare. A atins ăla mingea. Cum a avut control?

Când e vorba de Becali, nimeni nu mai are rafinament de inteligență de arbitraj, nici măcar Avram, care e băiat deștept. Dar când e vorba de mine, nici el nu mai e cum trebuie. El, săracul arbitru, a arbitrat bine. Dar vine o femeie şi spune roşu. Păi, dacă pui o femeie…

Băi, eşti nebun la cap? Ati înnebunit cu toţii? Lasă, mă, femeile la femei, bărbații la bărbați. Asta e lupta la jocuri. Lupta la bărbați o arbitrează bărbații, băi, nebunilor. Ați înnebunit cu toţii?!

A făcut Dumnezeu dreptate, ea nu-și dă seama că trebuie să intervină peste bărbat.

Deci, avea control sau nu? Până cobora mingea, şi Dawa și Ngezana ajungeau acolo. Cum controla mingea de la distanță, din aer?”, a spus Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă.

Lasă un comentariu