Reacția FRF, după ce UEFA i-a dat o amendă uriașă lui Gigi Becali

Răzvan Burleanu (39 de ani) a susținut marți o conferință de presă, în cadrul căreia a abordat mai multe subiecte legate de fotbalul românesc. Printre acestea s-a numărat și cazul Gigi Becali (65 de ani), care a fost amendat de către UEFA la începutul lunii pentru recunoașterea publică a parierii pe calificarea echipei sale la meciul retur dintre FCSB și Nordsjaelland, din preliminariile Conference League. Burleanu a subliniat că Federația Română de Fotbal are o politică de toleranță zero în această direcție, exprimându-și dezaprobarea față de astfel de practici. Cu toate acestea, președintele FRF a evitat să-l menționeze direct pe Gigi Becali, dar a răspuns la întrebările legate de acest subiect.

„Cazul la care vă referiți a fost un subiect aflat în spațiul public, într-o competiție europeană, motiv pentru care UEFA a intervenit și a aplicat această amendă pe care ați văzut-o deja.

În ceea ce privește toate celelalte cazuri, fiți siguri că aveți cele mai bune surse la nivelul membrilor Comisiei de Disciplină.

Chiar dacă este una independentă, puteți afla înaintea mea. Nu am acces la informațiile din aceste dosare, astfel încât nu pot să vă dau informații. Mesajul nostru este foarte clar: avem toleranță zero în această direcție”, a spus Burleanu. 

Gigi Becali, amendat cu 30.000 de euro

La scurt timp după dubla manșă contra danezilor, pierdută cu 0-2 la general, Becali a recunoscut că a pariat 20.000 de euro pe calificarea echipei sale (cotă 5), printr-un interpus. 

După declarațiile date de latifundiarul din Pipera, UEFA s-a sesizat și a analizat cazul. La mai bine de șase luni de la acel moment, forul european a decis să îl amendeze pe Becali cu 30.000 de euro, după cum au anunțat cei de la Fanatik. 

Conform sursei citate, Becali  a fost sancționat pentru „participarea la activități de pariuri legate de un meci din competițiile UEFA”

Lasă un comentariu