În urma tragerii la sorți de la Hamburg, naționala României a fost repartizată în grupa E de la EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia și o echipă care se va califica din play-off-ul din Liga Națiunilor, dintre Israel, Bosnia și Herțegovina, Ucraina și Islanda.
La scurt timp după evenimentul care a avut loc în sala Elbphilharmonie, Denis Alibec (32 de ani), atacantul qatarezilor de la Muaither, a intrat în direct la emisiunea Fotbal Club, pentru o primă reacție în legătură cu ce-i așteaptă pe ”Tricolori” la turneul final din vara anului viitor.
Denis Alibec: ”Știți cum e cu iconițele”
Având în vedere faptul că România a evitat o grupă ”a morții” cu Franța, Olanda și Italia, dar și alți adversari puternici, Alibec a fost de acord că ”Tricolorii” au avut parte de noroc și a pus acest lucru, mai în glumă, mai în serios, pe seama relației cu divinitatea pe care o are familia Iordănescu, atât Edi, cât și părinții lui.
”Putea fi mai bine, dar se putea și mai rău. Nu m-am gândit la o grupă anume, am zis să fie cum vrea Dumnezeu. (n.r.- Radu Naum: Avem o relație bună cu Cel de sus) Știți cum e cu iconițele (n.r.- râde). Nu mai contează cine vine din urna a patra, important e doar să jucăm ca în calificări, să dăm totul pe teren și eu spun că avem șanse mari să trecem de grupe.
Aș vrea Israel, Ucraina e cea mai grea echipă din cele 4. Dacă reușim să câștigăm primul meci, va fi foarte bine. Ne batem de la egal la egal cu orice echipă din grupă. Și cu Belgia! Dacă i-am bătut pe elvețieni, de ce nu am reuși și cu Belgia? Suntem o familie și asta contează cel mai mult”, a spus Alibec.