Florin Talpan, juristul CSA Steaua, a anunțat că nu-i va permite FCSB-ului să joace pe stadionul din Ghencea atâta timp cât el va fi în clubul Armatei.
Declarațiile lui Talpan au fost catalogate drept discriminatorii de mulți admiratori ai clubului lui Becali, însă Csaba Asztalos, președintele Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a anunțat că nu a primit nicio plângere din partea FCSB.
„Subiectul disputei dintre FCSB și CSA Steaua este un subiect delicat, iar lupta pentru intrarea pe noul stadion Steaua este un pic diferită din punct de vedere legal față de ceea ce s-a întâmplat la Craiova. Acolo noi am avut în primul rând o plângere făcută de către cei de la FCU. Aici încă nu avem nicio astfel de plângere făcută din partea celor de la FCSB sau din partea vreunei asociații de suporteri, iar eu nu mă pot vorbi prea multe despre acest subiect, adică să vă spun de acum care este părerea mea sau dacă este discriminare, deoarece ar însemna să mă autopronunț. S-ar putea să primim până urmă o plângere din partea FCSB-ului și prefer să nu vorbesc prea mult acum.
În plus, la Craiova exista o hotârâre a Consiliului Local, cea care avea niște reguli clare pentru echipa sau echipele care doreau să joace pe acest stadion. La Steaua nu este cazul de așa ceva, chiar dacă stadionul este făcut din bani publici, deoarece acest stadion e dat spre administrare Ministerului Apărării. Ce este asemănător între cele două situații? Și la Craiova între FCU și CSU, dar și între FCSB-CSA Steaua nu este încheiată definitiv lupta în instanță pentru palmares între grupările respective.
Acum, că domnul Talpan a spus că atât timp cât dânsul este la CSA, FCSB nu va intra pe noul stadion Steaua până când Gigi Becali nu plătește acea sumă mare de bani, trebuie văzut în ce calitate a vorbit domnul Talpan, nu? Trebuie văzut dacă dânsul a vorbit în numele său personal sau dacă a vorbit în numele conducerii CSA sau al Ministerului Apărării, cel care are acest stadion în administrație. Dacă a vorbit în numele primelor două amintite mai sus, atunci e ok și înseamnă că acestea își asumă cele spuse de Florin Talpan. Dar dacă a vorbit doar în numele său personal, atunci e treaba lor internă ca să își pună la punct lucrurile”, a spus Csaba Azstalos, potrivit Prosport.