Reacția lui Florin Tănase, după ce a marcat primul gol de la revenirea la FCSB: ”Credeați că am uitat fotbalul?”.

FCSB a reușit să o învingă pe Sepsi, scor 1-0, în cadrul etapei cu numărul 11 din SuperLiga României.

Unicul gol al meciului de la Sfântu Gheorghe a fost înscris de Florin Tănase în minutul 15, după o pasă decisivă de la Alexandru Băluță.

La finalul confruntării, jucătorul care a asigurat victoria campioanei României s-a declarat satisfăcut de rezultat, dar a precizat că nu este la fel de mulțumit de evoluția echipei.

Întrebat despre reușita sa în fața lui Niczuly, Florin Tănase a menționat că, după opt meciuri de la revenire, începe să se simtă mult mai bine din punct de vedere fizic.

”Primul gol, cred că la prima ocazie. Sunt fericit că am marcat, dar și că am luat toate cele trei puncte. Meciul din seara aceasta trebuie să ne dea de gândit pentru că nu am făcut un meci foarte bun. 

La Steaua (n.r. FCSB) trebuie să câștigi tot timpul. În trecut am jucat și două meciuri în două minus, am fost egalați pe final, dar sper ca acest meci să fie un început pentru noi și să adunăm puncte în campionat. 

(n.r. Începi să te simiți aproape de 100%) Da, normal. Muncesc, credeați că am uitat fotbalul? Eram în urmă cu pregătirea, acum sunt bine. 

Eu cred că putem și în Europa League. Avem jucători valoroși și sigur că putem să ne batem cu ei de la egal la egal”, a spus Florin Tănase.

Lasă un comentariu