Reacția lui Gigi Becali, după FCSB – Inter Club d’Escaldes 3-1

FCSB – victorie modestă cu Inter Escaldes, scor 3-1. Gigi Becali: „Dacă ești profesionist, dai 5-6 goluri, nu dormi pe teren!”

FCSB a obținut o victorie mai puțin convingătoare în turul 1 preliminar al UEFA Champions League, învingând cu 3-1 formația Inter Club d’Escaldes din Andorra. Deși scorul pare confortabil, prestația vicecampioanei României a lăsat mult de dorit în ochii patronului Gigi Becali.

Acesta a intervenit în direct la Digi Sport Special și a criticat atitudinea jucătorilor, în special în repriza secundă:

„Relaxare, oamenii de ce să mai alerge? Pentru ce să mai obosească? Pentru ce să mai obosească Tănase? A dat călcâi el, de ce să mai obosească el? Normal că sunt supărat.”

FCSB a condus cu 3-0, dar a primit un gol care a reaprins emoțiile spre final. Becali a fost extrem de nemulțumit de lipsa de implicare a jucătorilor în a doua parte a meciului:

„Așa se joacă fotbal? Când ai 3-0, dai 4-0, 5-0 la o echipă ca asta. Mai aveam puțin, luam golul de 3-2 și aveam și emoții.”

Au fost luați în colimator în special Darius Olaru, Adrian Șut și Florin Tănase:

„Pe Șut și pe Tănase nu i-am înțeles. De ce să mai alerge ei?”

Singura scuză oferită a fost pentru autorul unui dintre goluri:

„Ștefănescu a dat gol, n-ai ce să-i ceri, cât poate el.”

Posibil adversar: Shkendija sau The New Saints

Returul cu Inter Club d’Escaldes va avea loc în Andorra, marți, de la ora 21:30. Învingătoarea va da piept în turul doi preliminar cu Shkendija (Macedonia de Nord) sau The New Saints (Țara Galilor), după 0-0 în prima manșă.

Lasă un comentariu