Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a comentat delegările CCA pentru derby-ul cu Rapid, programat duminică, de la ora 21:00, în etapa a șasea din play-off.
CCA l-a delegat pe Radu Petrescu pentru meciul Rapid – FCSB. Arbitrul din București va fi asistat de Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, în timp ce al patrulea oficial va fi George Găman. În camera VAR se vor afla Ovidiu Hațegan și Valentin Porumbel.
Reacția lui Mihai Stoica după delegările pentru Rapid – FCSB
Radu Petrescu a arbitrat și precedentul duel Rapid – FCSB, încheiat 0-0, în finalul sezonului regulat. De această dată, Mihai Stoica a ales să își concentreze comentariile mai ales asupra lui Ovidiu Hațegan.
„Nu vreau să comentez delegările. Nu vreau să se spună, cum s-a mai spus, că încerc să fac ceva. Nu încerc nimic. Ultima dată când ne-a arbitrat Radu Petrescu au fost probleme foarte mari, dar eu nu l-am culpabilizat pe Radu Petrescu, ci pe Ghinguleac. Nici acum nu înțeleg ce a vrut să facă la meciul ăla, tot cu Rapid. Mladinovici s-a implicat și el când nu era cazul să se implice.”
„Nici nu știam că Radu Petrescu a fost delegat. E o brigadă europeană și, în ultima vreme, am văzut că Radu Petrescu a avut prestații bune. Barbu, la fel, prestații foarte bune (n.r – în cupele europene).”
„Au fost și probleme în meciurile internaționale, au fost unele foarte grave. Îmi aduc aminte de un meci al Elveției. În fine, nu vreau să… da, acum 10 ani, dar am memorie bună, ce să fac?! Îmi aduc aminte.”
„Eu spun că un arbitru, când e în formă, arbitrează bine și în Europa, și în campionat. Nu țin minte de vreun meci făcut praf de Radu Petrescu, dar țin minte presiunile puse de Șumudică înainte de meciul ăla.”, a declarat Mihai Stoica.
Mihai Stoica s-a referit la meciul Irlanda de Nord – Elveția 0-1, disputat în barajul pentru calificarea la Cupa Mondială 2018. Atunci, Ovidiu Hațegan a acordat eronat un penalty pentru Elveția, care a câștigat la limită și s-a calificat ulterior la turneul final.
Acea eroare l-a costat pe Ovidiu Hațegan prezența la Campionatul Mondial din 2018.