Naționala U21 a reușit o calificare importantă la Campionatul European din 2025, după victoria cu 3-1 în fața Elveției.
Totuși, momentul de glorie a fost umbrit de un incident tensionat pe teren, avându-l în prim-plan pe selecționerul Daniel Pancu.
În minutul 28, după un fault dur asupra lui Louis Munteanu comis de elvețianul Luca Jazquez, arbitrul olandez Marc Nagtegaal a sancționat faza doar cu un cartonaș galben, ceea ce l-a înfuriat pe Pancu.
Revoltat de decizie, tehnicianul a pătruns pe teren pentru a-i cere socoteală arbitrului, fiind cu greu oprit de jucători, însă a primit în cele din urmă cartonașul roșu.
În urma acestui incident, Comisia de Disciplină a UEFA a hotărât suspendarea lui Pancu pentru două etape, ceea ce înseamnă că va absenta de pe bancă în primele două meciuri ale României U21, dar va putea reveni pentru ultima partidă din grupe.
„Daniel Pancu a primit pedeapsa pe care o merita. Este o decizie corectă venită de la UEFA. Iar dacă vorbim despre postul lui la naţionala de tineret, atunci ar trebui să mergem cu Pancu tot înainte. Cu el înainte și cu nimeni altcineva. Acolo e vorba de munca lui și a jucătorilor”, a afirmat Dumitru Dragomir potrivit Sportpesurse.ro.
De asemenea, Vladislav Blănuță, și el sancționat cu cartonaș roșu în aceeași partidă, a primit o suspendare de o etapă.