Reacție acidă după anunțul plecării lui Edward Iordănescu de la națională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, pe site-ul oficial, încheierea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu, după ce prelungirea contractului scadent la finalul acestei luni nu a mai fost posibilă, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere.

Sub conducerea lui Edward Iordănescu, echipa națională a disputat 28 de meciuri, obținând 10 victorii, 10 egaluri și suferind 8 înfrângeri.

La EURO 2024, România, sub îndrumarea lui Edward Iordănescu, a câștigat grupa, depășind Belgia, Slovacia și Ucraina. În primul meci al turneului final, tricolorii au înregistrat cea mai categorică victorie din istoria participărilor la turneele finale, mondiale și europene, învingând Ucraina cu scorul de 3-0.

Reacția lui Ciprian Marica după anunțul FRF
Într-o discuție telefonică cu jurnaliștii de la PRO TV, Ciprian Marica s-a declarat surprins de decizia încheierii colaborării dintre Edward Iordănescu și Federația Română de Fotbal.

„Sunt puțin surprins. Mă gândeam că naționala are nevoie de continuitate. Un antrenor care a reușit să califice naționala la un turneu final și a făcut atâția oameni fericiți merita mai mult efort din partea Federației. Mă gândeam că nu își permit să-l piardă.

Cine va veni după Edi Iordănescu va trebui să se ridice la nivelul așteptărilor. Oamenii își doresc mai mult. Nu a fost ușor și nici nu va fi. Sunt surprins, mă gândeam că Federația va continua cu Edi Iordănescu. 

Dacă vorbim de bani, atunci da, banii sunt mai importanți decât performanța. Totuși, echipa națională e cel mai important lucru pentru orice român. Dacă se pune în balanță o ofertă pe bani mulți, e luată în considerare, pe bună dreptate.

Edi Iordănescu pleacă în glorie de la echipa națională, până acum se fereau mulți să vină și erau sceptici”, a declarat Ciprian Marica, în exclusivitate pentru PRO TV

Lasă un comentariu