Bătrâna spune că ar fi căzut pe ciment și ar fi fost lăsată acolo până când a venit un brancadier să o ridice.
Pacienta, în vârstă de 84 de ani, a fost internată la Spitalul de Urgență din Craiova, unde i-a fost amputat un picior.
La două zile după intervenție, femeia a avut nevoie de o analiză EKG. A fost luată din salon cu un cărucior, însă, în încăperea respectivă, infirmierele i-au cerut să meargă într-un picior, pentru că ele nu o pot susține.
Pacienta susține că le-ar fi spus că nu are cum, la starea în care era, dar că ar fi fost forțată, așa că femeia s-ar fi prăbușit pe ciment.
Infirmierele nu s-ar fi grăbit să o ridice, până când un alt angajat a văzut-o și a luat-o de acolo.
Nepoata pacientei spune că a făcut plângere la spital în urmă cu o săptămână, dar până acum nu a primit niciun răspuns.
La spital a fost începută o anchetă, și urmează să fie identificați angajații care erau atunci de serviciu.
Câtă nesimțire din partea unora, cât își vor mai bate joc oamenii de bătrâni fără să realizeze că acei bătrâni le pot fi bunici? E păcat, au muncit o viață, unii sunt singuri… E păcat, nu știu cât ne mai rabdă Dumnezeu