România nu a fost lăsată să ia cuvântul la ONU.

„Ministerul Afacerilor Externe regretă decizia Președinției gaboneze a Consiliului de Securitate al ONU de a nu permite României și Lituaniei să ia cuvântul în cadrul reuniunii organismului ONU din 21 octombrie a.c. pe tema aspectelor umanitare din Ucraina. Decizia este cu atât mai regretabilă cu cât Misiunea Permanentă a României pe lângă Națiunile Unite fusese informată anterior că este înscrisă pe lista de vorbitori”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Diplomația română subliniază că intervenția României „ar fi contribuit la o mai bună informare a membrilor Consiliului pe teme umanitare, precum gestionarea situației celor peste 2,6 milioane de refugiați ucraineni care au intrat în România de la începutul războiului și privind  sprijinul acordat exportului de cereale din Ucraina prin care se ameliorează accesul la alimente și se atenuează criza alimentară provocată de Rusia la nivel global”.

România a putut să-și transmită mesajul ulterior în scris, ca document oficial al sesiunii, subliniază MAE.

„Presa Rusiei a informat că Gabon, actualul președinte al Consiliului de Securitate, la ordinul Rusiei, a interzis reprezentanților Lituaniei și României să participe la o sesiune privind Ucraina. Rusia face totul pentru ca ONU să se facă de râs”, a transmis Linkevicius.

Rusia este membru permanent cu drept de veto al Consiliului de Securitate al ONU. În prezent, consiliul este format din China, Franţa, Rusia, Regatul Unit, Statele Unite (toate 5 membri state membre permanente) și Albania, Brazilia, Gabon, Ghana, India, Irlanda, Kenya, Mexic, Norvegia, Emiratele Arabe Unite (membri nepermanenți aleși pentru un mandat de doi ani).

Ce este ONU?

Conform Wikipedia ,,Organizația Națiunilor Unite este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată pe 24 octombrie 1945, după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei Organizației Națiunilor Unite.,,

Lasă un comentariu